Rata de infectare a cazurilor de Coronavirus, cumulată la 14 zile, continuă să scadă în județul Olt și duminică este de 1,57 la mia de locuitori. Comuna Drăghiceni, aflată în carantină pentru două săptămâni începând cu data de 7 aprilie, are de asemenea o incidență în scădere, fiind de 14,34. Însă, de la o zi la alta se schimbă numărul localităților cu incidență de peste 4 infecții cu virusul SARS-CoV-2 la o mie de persoane, pe lângă Drăghiceni, fiind încă șase, respectiv Deveselu – 5,80, Stoicănești – 5,03, Făgețelu – 4,72, Bucinișu – 4,67, Scornicești – 4,26 și Grădinile – 4,11.
Făgețelu și Bucinișu sunt de duminică cu o rată de infectare de peste 4 îmbolnăviri la mia de locuitori, după ce sâmbătă aceasta era de 2,36, respectiv 3,11. În aceste comune, dacă incidența va rămâne de peste 4 cazuri de Coronavirus autoritățile ar putea impune noile restricții de la sfârșit de săptămână, printre care circulația persoanelor interzisă după ora 20:00, ieșirea lor fiind posibilă doar cu un motiv bine justificat în baz unei declarații pe propria răspundere sau a unei adeverințe de la angajator dacă merg sau se întorc de la muncă, și închiderea magazinelor sau a altor locații la ora 18:00. Dacă la Optași Măgura rata crescuse sâmbătă la 4,49, duminică aceasta ajunsese la 2,70.
Scade în continuare incidența și în municipiile Slatina și Caracal, în ultima zi a săptămânii fiind de 1,83, respectiv 3,07.
Totodată, sunt 23 de localități oltene în care, la 14 zile, nu s-a înregistrat nici un caz pozitiv COVID-19.
Care este rata de infectare în toate cele 112 localități ale județului Olt
1 | DRĂGHICENI | 14.34 |
2 | DEVESELU | 5.80 |
3 | STOICĂNEŞTI | 5.03 |
4 | FĂGEŢELU | 4.72 |
5 | BUCINIŞU | 4.67 |
6 | ORAŞ SCORNICEŞTI | 4.26 |
7 | GRĂDINILE | 4.11 |
8 | IPOTEŞTI | 3.87 |
9 | MIHĂEŞTI | 3.75 |
10 | BĂBICIU | 3.38 |
11 | POBORU | 3.28 |
12 | MORUNGLAV | 3.13 |
13 | MUNICIPIUL CARACAL | 3.07 |
14 | STREJEŞTI | 2.99 |
15 | GÂRCOV | 2.70 |
16 | OPTAŞI-MĂGURA | 2.70 |
17 | CUNGREA | 2.65 |
18 | VIŞINA NOUĂ | 2.40 |
19 | PÂRŞCOVENI | 2.38 |
20 | ICOANA | 2.33 |
21 | MĂRUNŢEI | 2.13 |
22 | BALDOVINEŞTI | 1.88 |
23 | BĂLTENI | 1.85 |
24 | CÂRLOGANI | 1.84 |
25 | MUNICIPIUL SLATINA | 1.83 |
26 | OBOGA | 1.83 |
27 | ORAŞ PIATRA-OLT | 1.72 |
28 | BRASTAVĂŢU | 1.71 |
29 | NICOLAE TITULESCU | 1.71 |
30 | OBÂRŞIA | 1.66 |
31 | VALEA MARE | 1.62 |
32 | ORAŞ POTCOAVA | 1.59 |
33 | GROJDIBODU | 1.56 |
34 | ORAŞ BALŞ | 1.56 |
35 | SLĂTIOARA | 1.56 |
36 | DĂNEASA | 1.44 |
37 | GHIMPEŢENI | 1.44 |
38 | GĂNEASA | 1.43 |
39 | VOINEASA | 1.42 |
40 | COTEANA | 1.39 |
41 | VULTUREŞTI | 1.37 |
42 | COLONEŞTI | 1.33 |
43 | OSICA DE JOS | 1.30 |
44 | PRISEACA | 1.26 |
45 | IANCA | 1.15 |
46 | STUDINA | 1.14 |
47 | OSICA DE SUS | 1.10 |
48 | REDEA | 1.09 |
49 | FĂLCOIU | 1.08 |
50 | GĂVĂNEŞTI | 1.07 |
51 | TĂTULEŞTI | 1.07 |
52 | PLEŞOIU | 1.06 |
53 | ORAŞ DRĂGĂNEŞTI-OLT | 1.03 |
54 | BOBICEŞTI | 0.99 |
55 | SÂMBUREŞTI | 0.99 |
56 | URZICA | 0.99 |
57 | VULPENI | 0.94 |
58 | IZVOARELE | 0.88 |
59 | TESLUI | 0.84 |
60 | DOBROSLOVENI | 0.81 |
61 | BĂRĂŞTI | 0.79 |
62 | BÂRZA | 0.77 |
63 | ROTUNDA | 0.77 |
64 | BREBENI | 0.76 |
65 | ŞERBĂNEŞTI | 0.75 |
66 | GOSTAVĂŢU | 0.73 |
67 | DOBRUN | 0.71 |
68 | LELEASCA | 0.71 |
69 | TRAIAN | 0.69 |
70 | DOBROTEASA | 0.68 |
71 | VĂDĂSTRIŢA | 0.66 |
72 | MOVILENI | 0.62 |
73 | SEACA | 0.60 |
74 | ORAŞ CORABIA | 0.59 |
75 | CRÂMPOIA | 0.58 |
76 | VLĂDILA | 0.51 |
77 | TIA MARE | 0.50 |
78 | PERIEŢI | 0.48 |
79 | CURTIŞOARA | 0.47 |
80 | IZBICENI | 0.46 |
81 | CORBU | 0.45 |
82 | VÂLCELE | 0.43 |
83 | FĂRCAŞELE | 0.42 |
84 | VĂLENI | 0.40 |
85 | BRÂNCOVENI | 0.39 |
86 | VIŞINA | 0.37 |
87 | CILIENI | 0.33 |
88 | SCĂRIŞOARA | 0.33 |
89 | IANCU JIANU | 0.23 |
90 | CĂLUI | 0.00 |
91 | CEZIENI | 0.00 |
92 | DOBREŢU | 0.00 |
93 | GIUVĂRĂŞTI | 0.00 |
94 | GRĂDINARI | 0.00 |
95 | GURA PADINII | 0.00 |
96 | MILCOV | 0.00 |
97 | OPORELU | 0.00 |
98 | ORLEA | 0.00 |
99 | RADOMIREŞTI | 0.00 |
100 | RUSĂNEŞTI | 0.00 |
101 | SÂRBII – MĂGURA | 0.00 |
102 | SCHITU | 0.00 |
103 | ŞOPÂRLIŢA | 0.00 |
104 | SPINENI | 0.00 |
105 | SPRÂNCENATA | 0.00 |
106 | ŞTEFAN CEL MARE | 0.00 |
107 | STOENEŞTI | 0.00 |
108 | TOPANA | 0.00 |
109 | TUFENI | 0.00 |
110 | VĂDASTRA | 0.00 |
111 | VERGULEASA | 0.00 |
112 | VITOMIREŞTI | 0.00 |