2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

DSVSA impune măsuri crescătorilor de păsări din județul Olt, pentru a preveni apariția gripei aviare

- Advertisement -

Din cauza dinamicii fulminante a gripei aviare în Bulgaria, Cehia, Germania, Danemarca, Franţa, Ungaria, Lituania, Polonia, Slovacia şi Suedia, precum şi ca urmare a faptului că joi seara Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală a confirmat prezenţa virusului gripei aviare, serotip H5N8, la păsările dintr-o exploataţie comercială din localitatea Ungheni, judeţul Mureş, angajații Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor au luat decizia de a impune aplicarea mai multor măsuri de crescătorii de păsări din judeţ.

Potrivit unui comunicat remis de DSVSA Olt, se impune ca la nivelul exploataţiilor comerciale de păsări autorizate/înregistrate sanitar veterinar să se reactualizeze măsurile generale şi specifice de biosecuritate aplicate în cadrul acestora.

De asemenea, la nivelul gospodăriilor populaţiei se cere separarea în cadrul gospodăriei, în măsura posibilităţilor a raţelor şi gâştelor de alte păsări domestice; trebuie ținute separat și în adăposturi acoperite; furajele trebuie ținute în spații închise acoperite și în timpul depozitării trebuie asigurat să nu aibă acces păsările sălbatice; se interzice adăparea păsărilor domestice cu apă din rezervoarele de apă de suprafaţă accesibile păsărilor sălbatice; așternutul trebuie să fie depozitat în spații închise acoperite să nu aibă contact cu păsările sălbatice; se va evita intrarea mai multor persoane în zona de exploatare a păsărilor domestice, mişcările limitându-se la o singură persoană (proprietarul exploataţiei); se va avea în vedere prevenirea contactului cu alte specii de mamifere, inclusiv rozătoare şi alte animale de companie; se vor aplica măsuri suplimentare de evitare a introducerii/diseminării unei eventuale infecţii prin folosirea unei încălţăminte diferită în spaţiul de exploatare a păsărilor domestice sau a unui amplasament special amenajat pentru dezinfecţia încălţămintei; prevenirea oricărui contact direct şi indirect între păsările sălbatice vii, în special cele de apă, şi păsările domestice şi alte păsări, în special raţele şi gâştele. Astfel, va trebui limitat pe cât posibil accesul tuturor păsărilor domestice şi sălbatice captive la luciuri de apă, lacuri, bălţi, râuri şi orice altă amenajare hidrologică artificială şi naturală; obligativitatea de a anunța imediat medicul veterinar din localitate în caz de îmbolnăvire sau mortalitate la păsări.

În ceea ce priveşte păsările sălbatice, monitorizarea acestora va fi intensificată de către administratorii fondurilor cinegetice, în special în zonele în care păsările sălbatice sunt staţionare, cu raportare a oricăror modificări a statusului de sănătate către Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt.

Din datele centralizate de reprezentanții Direcției Sanitară Veterinară sunt 14 localități oltene la risc, în care s-a impus respectarea programului de monitorizare și supraveghere a influenței aviare la păsările domestice și sălbatice.  

„În acest context epidemiologic al evoluţiei gripei aviare, a depistării unui număr mare de cazuri de gripă aviară înalt patogenă la păsările sălbatice, precum şi a faptului că un număr mare de păsări sălbatice străbat teritoriul României folosind culoarul panono-bulgar de migraţie, se impune respectarea programului de monitorizare și supraveghere a influenței aviare la păsările domestice (galinacee și palmipede) din exploatațiile comerciale și exploatațiile non-profesionale din localitățile țintă stabilite prin analiza de risc (14 de localități ținta situate pe cursul râului Olt de la nord la sud, respectiv: Vulturești, Verguleasa, Pleșoiu, Curtișoara, Slătioara, Milcov, Drăgănești Olt, Fărcașele, Stoenești, Rusănești, Tia Mare, Izbiceni, Corabia, Ianca), precum și la păsările sălbatice, constând în inspectarea periodică a habitatelor acestora și prelevare de probe de la păsările bolnave sau moarte domestice și salbatice din speciile țintă”, se arată în comunicatul DSVSA.

În acelaşi context, vineri s-a întrunit în şedinţă extraordinară a Centrului Naţional de Combatere a Bolilor al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul căreia a fost emisă Decizia 1, prin care au fost adoptate următoarele măsuri în vederea prevenirii răspândirii  virusului influenţei aviare la păsările domestice de pe teritoriul naţional, începând de sâmbătă, 8 mai.

Acestea sunt: suspendarea organizării şi desfăşurării comerţului ambulant cu păsări pe o perioadă de 30 de zile, în toate localităţile de pe teritoriul României; suspendarea activităţilor comerciale cu păsări vii, pentru o perioadă de 30 de zile, pe întreg teritoriul României (de la puii de o zi până la păsări reformă) pentru toate speciile de păsări comercializate prin intermediul mijlocitorilor de afaceri, precum şi a oricăror alte activităţi de intermediere, în vederea comercializării directe către crescătorii de păsări din gospodăriile populaţiei. Comercializarea va fi efectuată doar de către fermele comerciale autorizate cu păsări a căror stare de sănătate este atestată. În acest sens, vor fi intensificate controalele în trafic împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt .

„Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt solicită sprijinul fermierilor din industria avicolă şi al cetăţenilor în aplicarea măsurilor de biosecuritate, anunţarea imediată a serviciilor veterinare despre mortalităţile la păsări şi la respectarea tuturor măsurilor dispuse de autorităţi pentru a împiedica răspândirea acestei boli pe teritoriul ţării noastre”, se mai arată în comunicat.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți