1.2 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Femeie din Bârza, salvată de polițiști. Voia să se înece în râul Olt, având la ea saci și genți cu pietre, funie, cablu și sârmă

- Advertisement -

Intervenție promptă a polițiștilor din Găneasa, în urma unui apel primit de de la un localnic, în zona podului rutier de peste râul Olt, unde se afla o femeie de 62 de ani, din comuna Bârza, care voia să-și pună capăt zilelor prin a se arunca în apă, pentru a-și duce planul la bun sfârșit aceasta având asupra sa saci și genți cu pietre, funie, cablu și sârmă. Femeia era stabilită în localitatea Găneasa.

Potrivit unei postări a reprezentanților Sindicatului Polițiștilor – Sidepol București pe pagina lor de socializare, femeia ar fi recurs la acest gest necugetat din cauza faptului că băiatul său este plecat în străinătate și nu dorește să revină acasă, iar ea nu poate trăi fără el. Patru polițiști au intervenit la fața locului.

„Colegii din cadrul Poliției Municipiului Slatina – Biroul de Ordine Publică au primit un apel prin care au fost sesizați despre faptul ca o persoana de sex feminin dorește sa se arunce de pe podul Olt. A.s. Doru Dragnea, A.p. Alexandru Scarlat, Ag. Florin Radu și Ag. Cristina Geampăroiu s-au deplasat de urgență la locul indicat, respectiv după Podul Olt, pe partea stângă, la aproximativ 100 de metri de drumul național, unde au găsit o persoană de sex feminin D. F., din sat Braneț, comuna Bârza, județul Olt, care avea asupra sa doi saci din rafie plini cu pietre, două genți în care se aflau o funie, un cablu și un colac de sârmă. Fiind întrebată ce căută în zonă, aceasta a răspuns că dorește să își pună capăt zilelor aruncându-se în râul Olt din cauza faptului că fiul ei a plecat în străinătate și nu poate sta fără el, acesta nedorind să se întoarcă acasă. (…)”, transmite Sindicatul Polițiștilor – Sidepol București.

https://youtu.be/sRlhizoJYok

Cu un punct de vedere despre cele întâmplate a venit și Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Astăzi (miercuri n.r.), în jurul orei 12:30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Găneasa au fost sesizați de către un bărbat, din comuna Găneasa, cu privire la faptul că soția sa, în vârstă de 62 de ani, a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. La scurt timp, polițiștii Secției de Poliție Rurală Găneasa, împreună cu cei de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Slatina, au depistat femeia la ieșirea din municipiul Slatina, în zona Podului Olt, existând bănuiala că aceasta intenționa să se sinucidă. Deznodământul a fost unul favorabil datorită intervenției prompte a polițiștilor, salvând astfel viața femeii. Persoana în cauză a fost condusă la spital, unde i s-a asigurat asistență medicală de specialitate. Siguranța comunității face parte din atribuțiile de zi de zi ale polițiștilor,  aceștia asumându-și în fața cetățenilor angajamentul de a interveni prompt și cu profesionalim cu fiecare ocazie, potrivit competenței profesionale, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță optim”, se arată în comunicatul remis de reprezentantul IPJ.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți