4.1 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Doi bărbați din Olt, victimele ale unui accident produs într-o localitate din Dolj. Autoturismul în care se aflau, lovit de un buldoexcavator

- Advertisement -

Accident de circulație miercuri, 9 iunie, pe Drumul Județean 561, în comuna doljeană Cerăt. Un buldoexcavator a intrat într-un autoturism condus de un bărbat din Olt, iar în urma coliziunii cei trei pasageri din mașină, doi dintre ei fiind din județ, unul din Tia Mare și celălalt din Balș.

Polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Segarcea au fost sesizaţi cu privire la producerea evenimentului rutier, care au stabilit că accidentul rutier a avut loc între un buldoexcavator, condus de un bărbat de 38 de ani, din localitatea Ostroveni, județul Dolj, şi un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din comuna olteană Deveselu. Din primele date, se pare că mașina s-ar fi angajat în depășirea buldoexcavatorului al cărui conducător, fără să se asigure, a vrut să efectueze un viraj la stânga, moment în care s-a produs impactul dintre cele două vehicule.

Pasagerii din autoturism, printre care un tânăr din Tia Mare și un altul din Balș, au ajuns la spital. „În urma evenimentului rutier, doi bărbaţi de 31 şi 40 de ani, primul din comuna Tia Mare, judeţul Olt, şi al doilea din Segarcea, precum şi un tânăr de 24 de ani, din orașul Balş, judeţul Olt, toţi pasageri în autoturism au fost transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliție Județean Dolj. 

Sursa citată mai arată că unul dintre șoferi, chiar cel vinovat, era și în stare de ebrietate. „Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest care a indicat un rezultat negativ în cazul bărbatului de 46 de ani şi o concentraţie de 0,42  miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat în cazul șoferului buldoexcavatorului, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că buldoexcavatorul este neînmatriculat în circulaţie”, se precizează în comunicat.

Poliţiştii au deschis dosar penal în cauză și efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, iar cercetările sunt continuate su supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie legală.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți