2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Bărbat din Șopârlița, reținut de polițiști după ce a distribuit peste 160 de filmări cu o femeie pe Internet, fără acordul ei

- Advertisement -

Un bărbat de 53 de ani, din comuna Șopârlița, a fost reținut vineri de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bobicești, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a filmat o femeie de 50 de ani, din aceeași localitate, la serviciu, dar și acasă la ea, imaginile fiind distribuite mai apoi pe rețele de socializare. Potrivit anchetatorilor, peste 160 de filmări cu femeia au ajuns pe Internet, fără ca aceasta să-și dea acordul.     

Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, a declarat că măsura preventivă a reținerii bărbatului a fost dispusă într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de hărțuire, amenințare și lovire sau alte violențe.

Reprezentantul IPJ mai spune că bărbatul este bănuit că a și bătut-o pe femeie. „În fapt, bărbatul este bănuit că în perioada 2020-2021, ar fi efectuat peste 160 de filmări în care apare o femeie de 50 de ani, din aceeași localitate, atât la locul de muncă cât și la domiciliul ei, filmări care au fost distribuite pe rețelele sociale fără acordul acesteia. De asemenea, bărbatul este bănuit că ar fi agresat-o fizic pe femeie”, precizează Grigorescu.

În cursul zilei de sâmbătă, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș cu propuneri legale, acesta fiind acum încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Poliției Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți