2.3 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Peste 60 de conducători auto au rămas fără permis, în urma controalelor efectuate de polițiști în trafic

- Advertisement -

Polițiștii olteni s-au aflat la datorie și la sfârșitul săptămânii trecute pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, prevenirea accidentelor rutiere şi depistarea conducătorilor auto aflaţi sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În urma abaterilor constatate în trafic, oamenii legii au dat aproape 700 de amenzi, în cuantum de peste 240.000 de lei. Totodată, peste 60 de conducători auto au rămas fără permis după ce au comis mai multe abateri la regimul rutier.

„În urma activităţilor desfăşurate au fost aplicate 694 de sancțiuni contravenționale persoanelor care au încălcat prevederile legale, valoarea totală a acestora fiind de 241.400 de lei. Pentru neregulile constatate, polițiștii rutieri au reținut 66 de permise de conducere, fiind retrase şi opt certificate de înmatriculare”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.

Sursa citată mai arată că polițiștii au constatat și 19 infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, opt fiind pentru consum de alcool, respectiv alcoolemie mai mare de 0,40 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat, nouă pentru conducere fără permis şi două pentru alte abateri.

Dosare penale pe numele mai multor șoferi

Printre conducătorii auto care s-au ales cu dosare penale au fost doi în stare avansată de ebrietate și unul fără permis.

În comuna Pârşcoveni a fost depistat un bărbat de 41 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,73 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Și în localitatea Grojdibodu a fost găsit în trafic un bărbat de 54 de ani, din comuna Ştefan cel Mare, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 1,40 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.        

În ambele cauze s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Totodată, în localitatea Şopârliţa a fost depistat un tânăr de 18 ani, din comuna Dobrun, în timp ce conducea un autoturism, fără a deţine permis de conducere. Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără a deţine permis de conducere.  

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți