2.3 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Promovabilitate mai mare la Bacalaureat după soluționarea contestațiilor depuse în urma sesiunii din vară

- Advertisement -

Rezultatele finale obținutede absolvenții studiilor liceale din județul Olt, la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2021, pe care le-au susținut săptămâna trecută, au fost afișate vineri, 9 iulie, în cele 15 centre de examen și pe site-ul dedicat. Au fost soluționate cele peste 1.200 de contestații depuse de liceenii olteni, iar în urma rezolvării acestor lucrări rata de promovare a crescut cu peste un procent, aceasta fiind de 65,73%.

Datele reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Olt arată că au fost 765 de note mărite după soluționarea contestațiilor, 377 au fost scăzute, în timp ce 57 au rămas la fel. Cea mai mare diferență la o lucrare a fost în plus de 2,4 puncte, în timp ce în minus de 1,75.

La nivelul județului Olt, au fost depuse contestații ale notelor obținute la probele scrise, după cum urmează:

DisciplinaNumăr de contestații
Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană123
Biologie vegetală și animală23
Chimie anorganică TEO Nivel I/II1
Chimie organică TEH Nivel I/II1
Economie4
Fizică TEH2
Fizică TEO25
Geografie114
Informatică MI C/C++7
Informatică MI Pascal1
Istorie181
Limba română (REAL)261
Limba română (UMAN)210
Logică, argumentare și comunicare33
Matematică MATE-INFO83
Matematică PED8
Matematică ST-NAT57
Matematică TEHN63
Psihologie4
TOTAL1201

Rezultatele finale obținute la examenul național de bacalaureat sesiuena iunie – iulie 2021, la nivelul județului Olt, sunt următoarele:

Procentul de promovabilitate este 65,73, cu 1,61 mai mare decât cel inițial de 64,12.

Menționăm că, la examenul național de bacalaureat din 2020, procentul de promovabilitate a fost 58,26.

Cei doi elevi care au obţinut media 10 sunt de la următoarele unităţi de învăţământ: Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” Scornicești – un elev de la profil Tehnician în activități economice și Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal – un elev de la profil Filologie.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Olt mai spun că procentul de promovare se calculează din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și cei doi candidați eliminați, ambii susținând probele la Liceul Tehnologic „Danubius” din orașul Corabia și fiind prinși cu telefoane mobile asupra lor. Primul la proba de limba și literatura română, iar al doilea la proba la alegere a profilului și specializării. Acum, ambii nu se vor mai putea înscrie la următoarele două sesiuni ale BAC-ului.

A doua sesiune a examenului național de Bacalaureat 2021 se va desfășura în perioada 16 august – 3 septembrie, fiind precedată de etapa de înscriere, între 19 și 26 iulie. Calendarul complet este disponibil aici.  

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți