Două gospodării au fost cuprinse de flăcări, miercuri noaptea, pentru a stinge focul fiind nevoie de intervenția echipajelor de la Detașamentul Caracal și Garda Stoenești, cu trei autospeciale de stingere, un echipaj SMURD și o autospecială pentru primă intervenție.
Incendiul a avut loc în municipiul Caracal și a izbucnit undeva în jurul orei 23:00 la o gospodărie și s-a propagat la gospodăria învecinată.
Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, a declarat că la sosirea echipajelor pompieri ardeau generalizat anexele gospodărești din cele două curți, cu posibilități de propagare și la alte clădiri.
„Pompierii au reușit izolarea rapidă a incendiului și au limitat propagarea acestuia la clădirile învecinate. Pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative, salvatorii au acționat mai bine de două ore. În urma incendiului au ars anexe gospodărești, în două curți, pe aproximativ 120 de metri pătrați și gunoaie depozitate în curtea casei”, spune reprezentantul ISU Olt.
În urma cercetărilor, pompierii au stabilit ca și cauză probabilă a izbucnirii incendiului un scurtcircuit electric produs la un cablu electric cu defecțiuni sau improvizații.
Reprezentanții ISU reamintesc principalele măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică:
– nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
– la suplimentarea consumatorilor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
– nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
– verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.