Sunt elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi din municipiul Drăgășani, județul Vâlcea, iar începând de luni, 9 august, și până spre sfârșitul lunii octombrie vor parcurge stagiul de practică prevăzut în programa de învățământ. Este vorba de un număr de 32 de viitori jandarmi, care din această săptămână sunt sub îndrumarea jandarmilor din cadrul Jandarmeriei Olt.
„Elevii desfășoară începând de astăzi (luni n.r.), la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Olt, stagiul de practică prevăzut în programa de învăţământ și vor participa alături de colegii noștri la misiuni în cadrul subunităților unde sunt repartizați, respectiv Slatina, Caracal, Balș și Scornicești, până la data de 22 octombrie. Pe întreaga perioadă a stagiului, elevii sunt îndrumaţi de colegii noștri cu experienţă în activitatea profesională și vor participa la toate activitățile desfășurate de aceștia, urmărindu-se îndeplinirea obiectivelor prevăzute în programa stagiului de practică”, a declarat Simona Floricel, purtătorul de cuvânt al Janadarmeriei.
Cea mai mare perioadă a stagiului va fi desfășurată în cadrul structurilor de ordine și siguranță publică, urmând ca în perioada 4 – 22 octombrie să-și pună în practică noțiunile teoretice la structurile de pază și protecție instituțională.