2.3 C
Slatina
luni,25 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

„Sărbătoarea Pâinii” de la Scornicești, la o nouă ediție. Theo Rose, Valentin Sanfira și Formația „Frații Cazanoi”, printre invitații speciali

- Advertisement -

După un an de absență din cauza pandemiei COVID-19, Primăria și Consiliul Local Scornicești reiau organizarea evenimentului cultural „Sărbătoarea Pâinii”, care în 2021 a ajuns la cea de-a 26-a ediție. Autoritățile locale au pregătit multe surprize pentru ediția din acest an, ce este programată în data de 27 august, cel mai grandios moment fiind spectacolul folcloric extraordinar, în cadrul căruia, printre alții vor evolua artiști precum Theo Rose, Valentin Sanfira și Formația „Frații Cazanoi”.

Pe lângă aceștia, pe scena amenajată în centrul orașului Scornicești vor mai urca Maria Ghinea, Gabriel Zăvoeanu, Ileana Lăceanu, Ana Maria Oprișan, Ansamblul Folcloric „Călușul” din Scornicești, prezentator fiind Lavinia Târzianu. Din program nu va lipsi nici extraordinarul foc de artificii.

„Am plăcerea să vă aduc la cunoștință faptul că spre sfârșitul acestei luni, în ziua de vineri, 27 august, începând cu orele 18:00, după o pauză cauzată de pandemia nedorită de nimeni, «Sărbătoarea Pâinii»de la Scornicești revine cu o nouă ediție, cea cu numărul XXVI. Organizatorii, Primăria și Consiliul Local Scornicești, au pregătit numeroase surprize, cu artiști și momente de excepție, printre care și un superb foc de artificii, fapt pentru care îmi doresc să fim în număr cât mai mare pentru a fi aproape de toți cei dragi, în zi de mare sărbătoare. Scorniceștiul și locuitorii săi merită și astfel de momente de bucurie, menite să îndulcească măcar o parte din grijile vieții de zi cu zi”, este mesajul pe care Daniel Tudor, primarul orașului Scornicești, l-a adresat cu prilejul organizării evenimentului cultural.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți