5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Festivalul „Be Fun & Be Safe Street Food!”, în week-end la Slatina

- Advertisement -

După un an în care pandemia de Coronavirus a anulat orice fel de manifestări, pentru a fi respectate măsurile de protecție sanitară, Primăria municipiului Slatina reia la finalul acestei săptămâni unul dintre evenimentele a cărui primă ediție a avut loc la sfârșitul lunii august 2019 când s-a inaugurat Parcul Tineretului.

Aleea Eroilor din zona de agrement este locația de desfășurare a celei de doua ediții a Festivalului Street Food, în 2021 titulatura acestuia fiind „Be Fun & Be Safe!”.

Este organizat chiar în vecinătatea centrului de vaccinare împotriva COVID-19, de tip Drive-Trough, din Parcul Tineretului, iar municipalitatea dorește ca prin acest eveniment să-i încurajeze pe slătineni, și nu numai, să se vaccineze anti COVID-19. Doar așa putem reveni la o viață normală, așa cum era înainte de pandemie.

Festivalul „Be Fun & Be Safe Street Food!” are loc în perioada 20 – 22 august, în intervalul orar 12:00 – 22:00, iar pe lângă Primăria Slatina, parterner în organizarea sa este și WeLoveMusic.

„Fă-ți zilele de vară și mai frumoase, și vino alături de noi, la cel mai mare Street Food Festival, în Parcul Tineretului din Slatina, de vineri, 20 august, până duminică, 22 august, între orele 12:00 – 22:00. Îți garantăm diversitate culinară cu cele mai renumite food truck-uri, muzică de calitate, cinema în aer liber și multe activități pentru copii. Be Fun & Be Safe!”, este invitația adresată de organizatori la eveniment.

Bugetul alocat de autorități pentru Festivalul Street Food din Parcul Tineretului este de 149.000 de lei.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți