Un bărbat de 47 de ani, din orașul Balș, s-a ales cu dosar penal după ce marți după-amiaza, în jurul orei 17:55, a provocat un eveniment rutier, însă fără a rezulta victime omenești și doar pagube materiale. Fiind într-o stare avansată de ebrietate, acesta s-a urcat la volanul autoturismului său și a intrat în coliziune cu un gard.
Polițiștii din Balș au stabilit și faptul că acesta nu avea nici permis auto.
„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere, acesta fiind testat cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 1,11 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat”, se arată într-un comunicat remis de Poliția Olt.
Pe numele bălșeanului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.