Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că vineri, în cadrul unei întâlniri convocate de premier la Palatul Victoria, vor fi discutate măsurile care se vor regăsi în ordinul privind începerea anului şcolar, precizând că, printre altele, există propunerea de creştere a pragului ratei de infectare cu COVID-19 până la care şcolile vor putea să rămână deschise.
Potrivit ministrului, „nu vor fi restricţii pentru cei nevaccinaţi, niciun fel de restricţii, însă vor fi avantaje pentru cei vaccinaţi”.
„Am precizat că, cel târziu, în perioada 1 – 3 septembrie, vom avea ordinul comun ministrul Educaţiei – ministrul Sănătăţii prin care, cu cel puţin 10 zile înainte de data de 13 septembrie, începerea şcolii, vom prezenta în detaliu toate măsurile pe care trebuie să le cunoască atât şcolile, cât şi părinţii şi elevii. Am spus că rămâne în continuare opţiunea numărul unu prezenţa fizică în data de 13 septembrie în toate şcolile din România. Mâine vom avea la Guvern, începând cu ora 10,00, o discuţie convocată de către prim-ministrul României la care vor participa ministrul Sănătăţii şi ministrul Educaţiei, reprezentantul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, reprezentantul Comitetului Naţional pentru Vaccinare, reprezentantul INSP şi un reprezentant al Administraţiei Prezidenţiale. În această întâlnire vor fi discutate toate ipotezele de lucru”, a afirmat Cîmpeanu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
El a menţionat că există propuneri de creştere a pragului ratei de infectare cu COVID-19 până la care şcolile vor putea să rămână deschise cu prezenţă fizică.
„Până acum, ştiţi foarte bine, erau scenariile deja cunoscute – verde, galben, roşu, şcolile rămâneau integral deschise până când localitatea ajungea la pragul de 1 la mie rată de infectare. Există propunerea de ridicare a acestui nivel până la care şcolile rămân în totalitate deschise, sigur că da, cu respectarea tuturor regulilor de protecţie sanitară. Pragul până la care vor putea să rămână deschise intră în competenţa partenerilor de dialog, Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică. Sper că vom putea agrea acest lucru mâine, pentru că este de foarte mare interes, şi îl vom anunţa public, chiar înainte de apariţia ordinului comun din care această reglementare va face parte. Atunci când se va depăşi acest prag, pe care, repet, îl stabilim mâine, vom vedea ce măsuri trebuie luate”, a explicat Sorin Cîmpeanu.
Ministrul a adăugat că persoanele nevaccinate anti-COVID nu vor fi dezavantajate, însă vor fi avantaje pentru cei imunizaţi.
„Toate ipotezele pe care le luăm în considerare în discuţia de mâine, repet, nu dezavantajează persoanele nevaccinate, indiferent că vorbim de elevi sau de cadre didactice, dar, în mod firesc, beneficiind de o protecţie sanitară crescută, cei vaccinaţi vom vedea ce avantaje au în definirea acestor scenarii”, a completat Cîmpeanu.
El a indicat că, în mod evident, până la clasa a VI-a vor fi „o serie de reguli”, în ipoteza nedorită în care se va depăşi acel prag până la care toate şcolile rămân deschise.
„Eu personal îndrăznesc să îmi exprim mai mult decât speranţa, convingerea că acel prag de la care va fi nevoie să luăm alte măsuri în afară de şcoli deschise pentru toţi elevii nu va fi atins în România, îndrăznesc să îmi exprim această speranţă, bazată pe respectarea regulilor de protecţie sanitară în şcoli mai riguros decât în cele mai multe alte medii, cu excepţia mediului spitalicesc, evident, şi mă bazez, de asemenea, pe acţiunile pe care le vom discuta mâine şi le vom demara de săptămâna viitoare, în parteneriat între reprezentanţii şcolilor şi reprezentanţii DSP, pentru întâlniri interactive cu părinţii, pentru a le explica avantajele vaccinării, inclusiv din perspectiva discuţiei de mâine”, a spus ministrul Cîmpeanu.
Conform acestuia, sunt şi alte ipoteze de lucru luate în calcul, cum ar fi extinderea în şcoli a reglementării naţionale potrivit căreia atunci când există 10 persoane vaccinate anti-COVID într-un spaţiu închis masca de protecţie nu mai este obligatorie.
„Vom vedea dacă această regulă se poate extinde şi în şcoli. Vom vedea, sunt ipoteze de lucru. Va trebui să stabilim şi modul în care se derulează orele de educaţie fizică, vom vedea până la ce plafon al ratei de infectare acestea se vor putea derula în spaţii închise fără obligativitatea purtării măştii de protecţie. Vom lua în considerare, în general, toate aspectele care trebuie să fie cunoscute înainte de începerea anului şcolar, inclusiv ce se întâmplă atunci când într-o clasă apare un caz de îmbolnăvire”, a transmis Sorin Cîmpeanu.
sursa: Agerpres.ro