5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Limitatoare de viteză și semne de circulație noi, montate în satele comunei Brâncoveni

- Advertisement -

Siguranța persoanelor care fac parte din comunicatea localității Brâncoveni reprezintă o prioritate pentru autoritățile locale, motiv pentru care în această perioadă în toate cele patru sate ale comunei se montează limitatoare de viteză, precum și semne de circulație noi. Totodată, reprezentanții Primăriei Brâncoveni au anunțat că de la jumătatea lunii august toată localitatea este supravegheată video, în urma unui proiect ce a fost demarat acum doi ani.

Montarea limitatoarelor de viteză, precum și a semnelor de circulație noi, a fost demarată la începutul acestei săptămâni.

„Pentru siguranța circulației și pentru evitarea producerii de accidente rutiere pe raza comunei Brâncoveni, începând de luni se montează limitatoare de viteză și semne de circulație noi în toate satele comunei, respectiv Brâncoveni, Mărgheni, Ociogi și Văleni. Cu această ocazie, vă reamintim să respectați regimul legal de viteză aplicabil pe drumurile din comuna noastră!”, a declarat Ion Cheroiu, primarul localității.

De la jumătatea lunii trecute, la intrările și ieșirile din comună, dar și în toate intersecțiile din cele patru sate, s-au montat nu mai puțin de 24 de camere de supraveghere video.

„(…) Toate intrările și ieșirile din comună, cât și toate intersecțiile din cele patru sate din Brâncoveni sunt supravegheate video. Proiectul, demarat în anul 2019, cuprinde acum 24 de camere de supraveghere de ultimă generație într-un sistem integrat la nivel de comună. Scopul investiției este îmbunătățirea gradului de siguranță al colectivității și a bunurilor, cât și al circulației pe străzile comunei”, a adăugat edilul din Brâncoveni.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți