2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Cine sunt doctorii navetiști de la SJU Slatina care primesc locuințe de la Primăria Slatina

- Advertisement -

Mai mulți medici de la Spitalul Slatina care fac naveta și au solicitat imobile în municipiu, iar aceștia ar urma acum să le primească după derularea proiectului „Locuințe pentru medici”, lista cu cei care vor intra în posesia acestora fiind întocmită recent de Primărie și aprobată de consilierii locali în cadrul ședinței ordinare desfășurată marți la Casa Căsătoriilor de pe Dealul Grădiște.  

Printre solicitanții de locuințe sunt nume importante din rândul doctorilor rezidenţi sau a altor tineri specialişti de la Spitalul Județean de Urgență Slatina, cum ar fi ginecologul Masoud Hashemi, ortopedul Daniel Călin sau chirurgul plastician Florin Popa. În total, au fost 15 cadre medicale de la SJU care vor obține locuințe de la Primăria Slatina, cele mai mari punctaje fiind obținute de doctorul Ioana Avram, ce face gărzi pe Secția Neurologie, cu 105 puncte obținute, urologul Victor Stoenescu cu 90 de puncte și medicul Iulia Florica de la Secția Nefrologie, cu 88 de puncte. Altor 11 doctori, printre care ortopezii Mohammed Katta, Ion Grămăticu sau urologul Bogdan Georgescu, solicitările le-au fost respinse din cauza lipsei documentelor actualizate.    

Specialiștii din cea mai mare unitate spitalicească din județul Olt vor sta în blocul care este amplasat în Slatina, pe strada Cireașov, nr. 23, iar la momentul repartizării locuințelor destinate tinerilor, care sunt destinate închirierii, aceștia sunt obligați să reconfirme îndeplinirea tuturor criteriilor de acces.

Imobilul, alcătuit din parter, trei etaje și mansardă, are 20 de apartamente, cu câte două camere fiecare, și a fost construit de Agenția Națională pentru Locuințe, spațiile fiind preluate de Primăria Slatina, iar acum acestea o să fie predate medicilor navetiști de la spital. Nu sunt puțini doctori care fac zilnic naveta pentru a-și îngriji pacienții de la SJU, iar majoritatea lor vin de la Craiova.

Investiţia ai cărei beneficiari sunt medicii rezidenţi şi alţi tineri specialişti din domeniul Sănătăţii a fost începută la Slatina acum trei ani şi s-a ridicat la peste 3,1 milioane de lei, sumă finanţată de ANL.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți