2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Răcire accentuată a vremii în următoarele zile

- Advertisement -

Meteorologii au emis miercuri dimineață o informare meteorologică ce va fi în vigoare timp de o zi, însă până vineri în cea mai mare parte a țării se va resimți o răcire accentuată a vremii. Potrivit reprezentanților Administrației Naționale de Meteorologie, până joi dimineața, la ora 10:00, vremea va fi deosebit de rece în toată România, vor fi intensificări ale vântului, iar la altitudini de peste 1.700 de metri sunt anunțate ninsori și lapoviță.  

Informarea meteorologică a intrat în vigoare la ora 10:00 a zilei de miercuri.

„În intervalul menționat, la munte, în general la altitudini mai mari de 1.700 m, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare moderate cantitativ, în special pe crestele Carpaților Meridionali (10…15 l/mp), unde pe arii restrânse se va depune strat de zăpadă. Vremea se va menţine deosebit de rece în toată țara, iar în timpul nopții în depresiunile intramontane și în dealurile subcarpatice din sud vor fi temperaturi minime de 0…3 grade, favorizând izolat producerea brumei.  Temporar, vântul va avea intensificări în regiunile estice, sud-estice și în extremitatea de sud-vest, cu viteze de 40…50 km/h, iar în zona montană înaltă, de peste 60 km/h”, transmit reprezentanții ANM.

Meteorologii mai spun că joi și vineri vremea se va menține deosebit de rece în cea mai mare parte a țării. Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, iar la munte va sufla tare.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți