2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Sculptorii au finalizat lucrările realizate în interiorul arborilor uscați din Parcul „Constantin Poroineanu” Caracal

- Advertisement -

Primăria municipiului Caracal a finalizat un nou proiect pe care l-a demarat recent, vineri fiind prezentate lucrările realizate de cei cinci sculptori din mai multe județe în interiorul copacilor uscați din Parcul „Constantin Poroineanu”, astfel fiind recuperați și readuși la viață. Pe lângă primarul Ion Doldurea și viceprimarul Marina Samiee din Caracal, la eveniment au mai luat parte sculptorii, dar și deputatul social democrat Adrian Chesnoiu, fost viceprimar al Caracalului.

„Proiectul inițiat de Primăria municipiului Caracal de recuperare a arborilor uscați din Parcul «Constantin Poroineanu» a prins viață. Cei 5 sculptori invitați să pună în valoare 10 copaci uscați din parc au finalizat în această seară lucrările. Adevărate opere de arhitectură peisagistică au luat locul vechilor copaci gata să se prabușească. Sculpturile au fost efectuate în firidă, în interiorul arborelui, pentru a fi mai bine protejate”, spun autoritățile locale.

Parcul din centrul urbei este un loc drag și pentru deputatul PSD Chesnoiu: „Un loc drag mie, Parcul «Constantin Poroineanu» din Caracal, revitalizat prin proiecte inedite ale administrației locale. Primăria municipiului Caracal a invitat cinci sculptori care să dea «viață» copacilor uscați din parc, transformând zece dintre ei în elemente de arhitectură peisagistică”.

Sculpturile au fost realizate de Gabi Rizea din Craiova – Fata din plop, Micul Înger; Ioan Ungur din Târgu Mureș – Ileana Cosânzeana, Fetița cu flori; Gabriel Pătrașcu din Ilfov – Fata verde, Metamorfoză; Viorel Rădăcină din Brașov – Cunoaștere, Rugăciune și Adrian Voican din Vâlcea – Îmbrățișare, Spirit de copac.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți