3.6 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Bălșean arestat după ce a tras cu un pistol neletal în trei bărbați din Bobicești

- Advertisement -

S-a folosit pistolul neletal într-un scandal ce a avut loc sâmbătă noaptea în comuna Bobicești. Un bărbat care locuiește fără forme legale în orașul Balș a tras cu arma înspre trei bărbați din Bobicești, aceștia suferind răni în cap și pe corp, după comiterea faptei autorul, care nu are permis de portarmă, fugind cu un taxi.   

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 22:10 a zilei de sâmbătă.

„Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost sesizați prin apelul de urgență 112 cu privire la faptul că în comuna Bobicești ar fi avut loc un conflict spontan, iar trei bărbați ar fi fost împușcați de o persoană, după care aceasta ar fi părăsit locul faptei cu un autoturism tip taxi”, se arată în comunicatul IPJ.

Sursa citată mai arată că polițiștii au desfășurat activități complexe pentru identificarea autoturismului în cauză și depistarea bărbatului, mașina fiind găsită în comuna Oboga, în acesta aflându-se doar șoferul. Ulterior, bărbatul bănuit de uzul de armă a fost identificat în orașul Balș, fără a avea asupra sa arma folosită.

Trei bărbați din Bobicești au fost victimele bălșeanului, care a coborât dintr-un taxi când a ajuns în localitate și a folosit pistolul.

„În continuarea verificărilor, s-a stabilit faptul că trei bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 45 de ani, toți din Balș, s-au deplasat cu un taxi pe raza comunei Bobicești, iar în urma unor discuții contradictorii un bărbat, în vârstă de 32 de ani (care fusese pasager în taxi și a coborât n.r.), ar fi executat, cu un pistol neletal, trei focuri de armă asupra a altor trei bărbați, din Bobicești, provocându-le acestora leziuni la nivelul capului și corpului, după care ar fi părăsit locul faptei. Acesta nu este posesor legal al vreunui permis de portarmă”, se mai precizează în comunicat.

Cei trei bărbați răniți au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Orășenesc Balș, fără a le fi pusă viața în pericol. În continuarea cercetărilor, polițiștii din cadrul Poliției orașului Balș au dispus reținerea bărbatului de 32 de ani, pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar polițiștii au găsit arma folosită într-un imobil din orașul Balș.

Magistrații Judecătoriei Balș au dispus luni împotriva bălșeanului măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Poliției Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți