Ultimele Articole

Doi șoferi din Olt, cercetați după ce au fost depistați la volanul unor autoturisme neînmatriculate

- Advertisement -

Polițiștii din județul Olt au întocmit două dosare penale pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, după ce au depistat în trafic două persoane care conduceau autoturisme neînmatriculate.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în după-amiaza zilei de miercuri, 21 octombrie, în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au oprit pentru verificări, pe strada Cornișei, un autoturism condus de o femeie în vârstă de 63 de ani, din comuna Găneasa.

Cu aproximativ 30 de minute înainte, polițiștii din cadrul Poliției orașului Potcoava au depistat, pe strada Principală din localitate, un tânăr de 20 de ani, din comuna Corbu, care conducea un autoturism neînmatriculat.

„În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că autoturismele erau neînmatriculate”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.

În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt.

FOTO: Imagine reprezentativă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți