3.6 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Aproape 600 de olteni diagnosticați cu infecții respiratorii acute și pneumonii, într-o săptămână

- Advertisement -

Specialiștii Direcției de Sănătate Publică Olt a început de săptămâna trecută perioada de supraveghere a cazurilor de gripă, infecții respiratorii acute și pneumonii în sezonul rece 2021 – 2022, iar în perioada 4 – 11 octombrie au fost aproximativ 600 de persoane din județ diagnosticate cu astfel de boli.

S-au înregistrat 399 de cazuri, cu 15 internări, de infecții respiratorii acute și 185 de cazuri, cu 13 internări, de pneumonii.

Potrivit DSP, culegerea datelor se face cu ritmicitate săptămânală, în fiecare zi de luni, până la ora 13:00, de la toți furnizorii de servicii medicale din județul Olt.

Vaccinarea antigripală rămâne cea mai sigură și eficientă măsură profilactică, iar reprezentanții instituției sanitare anunță că, pentru sezonul rece 2021 – 2022 a catagrafiat  49.393 persoane considerate la risc, care doresc să se vaccineze antigripal.

Pentru limitarea extinderii infecțiilor virale, inclusiv gripă, DSP Olt recomandă: evitarea, pe cât posibil, a aglomerărilor umane și a contactului cu persoanele bolnave; folosirea batistei de unică utilizare; respectarea unui regim sănătos de viață – alimentație bogată în legume și fructe; evitarea consumului de alcool, cofeină, pentru că acestea pot duce la deshidratare și astfel la agravarea simptomelor; adaptarea unei ținute vestimentare adecvate sezonului; menținerea la domiciliu a copiilor bolnavi pentru evitarea transmiterii bolii în comunitate.

Sursa citată mai arată că omul bolnav se izolează de restul familiei într-o cameră corespunzătoare din punct de vedere igienic (luminoasă, aerisită, suficient de încălzită 24 – 26 grade Celsius), precum și evitatea automedicației și prezentarea la medicul de familie în cazul apariției unor semne/simptome compatibile cu gripa.

Cea mai eficientă metodă de prevenire a îmbolnavirilor de gripă este vaccinarea antigripală, vaccinul utilizat fiind diferit de la un sezon la altul, iar compoziția este stabilită de Organizația Mondială a Sănătății.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți