2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Zeci de dascăli au luat note sub 7 la proba scrisă a concursului pentru funcțiile de director și director adjunct

- Advertisement -

Colegiul Tehnic Metalurgic din municipiul Slatina a fost locul în care vineri a avut loc proba scrisă a concursului organizat de Inspectoratul Școlar Județean pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct vacante la nivelul a 163 de instituții de învățământ din Olt. Au fost doar 230 de cadre didactice oltene care au dat această probă, nouă neprezentându-se și patru amânându-l, cu toții din diverse motive personale. Iar dintre cei 230 de dascăli, au fost aproximativ 80 care au luat note sub 7.

Deși au fost profesori care au obținut note de 8, 8,20, 8,40, 8,60 sau 8,80, sunt unii care visează să ocupe funcții de conducere în unități școlare ce au luat note de 4,40, 4,60 și 4,80, dar și doi ale căror lucrări au fost notate doar cu 3,40 și 3,80. Candidații nemulțumiți de notele obținute au la dispoziție doar câteva zile să depună contestații, respectiv până pe data de 17 octombrie, 20 octombrie fiind data la care sunt afișate rezultatele finale de la proba scrisă. Conform metodologiei de organizare a concursului, candidatul care a luat cel puțin nota 7 la proba scrisă este cel declarat „admis”. Ulterior, dascălii admiși pot să participe la a doua probă, cea de interviu.  

Profesorul Victor Iacobescu, inspectorul școlar general al ISJ Olt, spune că rezultatele obținute de candidați la proba scrisă sunt în media națională. „Am avut 243 de dosare valide, dintre acestea nouă nu s-au prezentat, iar patru au cerut amânarea, pentru că au demonstrat cu documente că au COVID, sunt în carantină sau în izolare. Pentru ei vom organiza o sesiune specială, pe 28 octombrie. Notele obținute sunt în media națională. Cei care au obținut note sub 7 nu mai pot participa la următoare probă”, a spus șeful ISJ Olt, Victor Iacobescu.

Cadrele didactice au trebuit să rezolve un test standardizat cu 50 de itemi, cu un singur răspuns corect, prin care se evaluează capacităţi şi competenţe relevante pentru activitatea de management educaţional, la proba scrisă. Ambele probe ale concursului sunt obligatorii, nota finală a candidatului fiind reprezentată de media aritmetică rezultată din notele luate la proba scrisă și proba de interviu.

Iar profesorii ce au obținut peste nota 7 la proba scrisă susținută vineri, 15 octombrie, vor participa la interviu între 15 noiembrie – 8 decembrie. Rezultatele finale se validează pe 17 decembrie. În intervalul 20 – 22 decembrie sunt emise deciziile de numire, noii directori și directori adjuncți preluându-și mandatele pe 10 ianuarie 2022, acestea fiind pe o perioadă de patru ani.

Rezultatele obținute de candidați la proba scrisă pot fi consultate accesând pagina de internet a Inspectoratului Școlar Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți