2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Președintele PSD Olt Marius Oprescu: „Criza politică poate fi rezolvată prin alegeri anticipate sau formarea unei majorități în Parlament”

- Advertisement -

Sunt în criză politică la nivel național, iar Marius Oprescu, președintele Filialei Olt a Partidului Social Democrat, declară că aceasta ar putea fi rezolvată prin alegeri anticipate sau formarea unei majoritățu în Parlamentul României. Și cum negocierile la ora actuală nu au sorți de izbândă, această ultimă soluție pare mai greu de realizat, iar liderul social democraților olteni exclude și acum ca un guvern minoritar să fie susținut de PSD.  

„Criza politică poate fi rezolvată ori prin alegeri anticipate, un lucru pe care PSD-ul și-l dorește și cred că ne-ar și avantaja, ați văzut și dumneavoastră ultimele sondaje apărute ieri (miercuri n.r.) în spațiul public, care prezintă că situația din țară nu mai este aceeași ca acum un an și bineînțeles că ne-ar avantaja întoarcerea la popor, dacă nu, bineînțeles că trebuie să existe o majoritate în Parlament, ceea ce până în momentul de față nu se întrevede. Atâta timp cât ambițiile și orgoliile fostului premier Cîțu se reduc doar la el, și toate negocierile se duc în jurul lui, bineînțeles că românii sunt ieșiți din toate aceste calcule și nu știu dacă vor reuși să strângă o majoritate. Exclus ca PSD să susțină un guvern minoritar”, a declarat Marius Oprescu.

Jurnaliștii locali l-au întrebat pe Oprescu și dacă PSD va intra la guvernare, iar acesta a menționat că până la urmă scopul fiecărei formațiuni politice acesta este, pentru că doar așa programul pe care îl are poate fi pus în aplicare. „În limitele în care negocierile sunt unele normale și găsim deschidere pentru a încerca să facem o majoritate împreună cu liberalii și UDMR-ul, bineînțeles că orice partid până la urmă, ăsta e rostul unui partid, să ajungă la guvernare și să-și pună în aplicare programul de guvernare, pentru că de-aia l-au votat cetățenii, sau măcar o parte din programul de guvernare, pentru că de aia ești într-o alianță și nu mergi singur. Bineînțeles, sunt negocieri și poți să aplici parțial din programul de guvernare măsuri care sunt în interesul cetățenilor și nu contravin a ceea ce propun și ceilalți”, a adăugat președintele social democraților din județ.

Din cauza situației pandemice actuale, organizarea de alegeri anticipate nu este oportună în prezent și dacă în urma discuțiilor nu se ajung la final, o majoritate parlamentară nu poate fi asigurată.

„Legat de alegerile anticipate, situația este complicată, numai că declanșarea lor nu înseamnă alegeri anticipate mâine, înseamnă stabilirea sau prelungirea acestui guvern interimar până la cel mult trei luni de zile când vom avea aceste alegeri. În momentul de față, trebuie să recunoaștem că ele nu sunt oportune, dar să știți că acest lucru nu depinde de noi. Noi am arătat deschidere în discuțiile pentru un guvern de specialiști, o coaliție națională și un guvern de specialiști, sau intrarea într-o formula la guvernare astfel încât să asigurăm majoritatea în parlament și să creăm stabilitate. Dacă nicio variantă nu este luată în calcul, după depunerea mandatului sau respingerea în Parlament a Guvernului Ciucă, probabil, în momentul de față eu nu mai văd altă soluție decât anticipatele”, a adăugat Marius Oprescu.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți