5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Tânără din Coteana, căutată de polițiști după ce a dispărut de acasă

- Advertisement -

UPDATE: În cursul nopții de vineri spre sâmbătă, tânăra dispărută s-a întors la domiciliu. Potruvit polițiștilor olteni, pe timpul dispariției aceasta nu a fost victima niciunei infracțiuni.

Știrea inițială: Poliţiştii din Olt caută o tânără, în vârstă de 20 de ani, din comuna Coteana, care vineri a plecat voluntar de la domiciliu și până în prezent nu a mai revenit. Mama concubinului ei a fost cea care a anunțat dispariția la Poliție, aceasta locuind la o altă adresă din aceeași localitate.

„La data de 5 noiembrie, polițiștii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Coteana, au fost sesizați de o femeie, din comuna Coteana, cu privire la faptul că, în aceeași zi, concubina fiului ei, Tudora Cristina Dincuț, în vârstă de 20 de ani, cu domiciliul la o altă adresă, din aceeași localitate, ar fi plecat voluntar și nu a mai revenit la niciuna din cele două locații”, a spus Ionuț Vasiloaica, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Semnalmentele tinerei dispărute sunt: înălţime 1,60 metri, aproximativ 55 de kilograme, ochi căprui, păr negru, de lungime medie, ten deschis, fără semne particulare. La momentul plecării sale de acasă, aceasta era îmbrăcată cu geacă neagră, blugi albaștri și încălțată cu adidași albi.

Persoanele care dețin informații ce pot ajuta la găsirea tinerei sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți