Autoritățile au raportat în ultimele 24 de ore încă 93 de infecții cu virusul SARS-CoV-2 în județ, dar și cinci decese ale unor persoane din Olt. Astfel, de la începutul pandemiei, potrivit datelor Grupului de Comunicare Strategică și Direcției de Sănătate Publică Olt, sunt în total 25.244 de olteni confirmați cu COVID-19, precum și 678 care au pierdut lupta cu boala, majoritatea având și boli asociate grave.
Cifrele oficialilor de la Centru mai arată că, în ultima zi, au fost și 21 de pacienți internați în unitățile spitalicești oltene, și nu numai, deja diagnosticați cu noul Coronavirus și care la retestare au avut același rezultat pozitiv.
Care sunt persoanele ce au murit
Decesul 674: Un bărbat, în vârstă 60 ani, din mediul urban
Data confirmării: 10.11.2021, prin Serviciul de Ambulanță Județean Olt
Comorbidități: Insuficiență cardiacă clasa IV, obezitate, hipertensiune arterială grad III, dislipidemie
Data deces: 10.11.2021
Cauze deces: Stop cardiorespirator, insuficiență respiratorie acută, infecție Covid-19
Decesul 675: Un bărbat de 56 ani, din mediul rural
Data deces: 07.11.2021, survenit la domiciliu și constatat de Serviciul de Ambulanță Olt
Data recoltării probei post-mortem prin Serviciul de Medicină Legală Olt: 09.11.2021, cu rezultat pozitiv pentru infecția COVID în data de 10.11.2021
Comorbidități: Hipertensiune arterială
Cauze deces: Stop cardiorespirator, pneumonie hemoragică, infecție Covid-19
Decesul 676: O femeie, în vârstă de 74 ani, din mediul rural
Data confirmării: 10.11.2021, prin SAJ Olt, după care este transportată la Spitalul Orășenesc Corabia
Comorbidități: Hipertensiune arterială
Data deces: 10.11.2021
Cauze deces: Stop cardiorespirator, insuficiență respiratorie acută, infecție Covid-19
Decesul 677: O femeie de 83 ani, din mediul urban
Data internării: 30.10.2021 la Spitalul Județean de Urgență Slatina
Data confirmării: 30.10.2021
Transfer la Spitalul Municipal Caracal în data de 31.10.2021
Comorbidități: Diabet Zaharat tip I dezechilibrat, obezitate, fractură pertrohanteriană
Data deces: 11.11.2021
Cauze deces: Stop cardiorespirator, insuficiență respiratorie acută, infecție Covid-19
Decesul 678: O femeie, în vârstă de 55 ani, din mediul urban
Data confirmării: 14.10.2021, prin Compartimentul Primiri Urgențe al Spitalului Caracal
14 – 20.11.2021 izolată la domiciliu
Data internării: 20.10.2021 la SM Caracal
Comorbidități: Hipertensiune arterială grad III, obezitate grad II
Data deces: 11.11.2021
Cauze deces: Stop cardiorespirator, insuficiență respiratorie protezată mecanic, bronhopneumonie, infecție Covid-19
Toate persoanele care au încetat din viață erau nevaccinate împotriva noului Coronavirus
În privința incidenței COVID, cumulată la 14 zile, aceasta a ajuns vineri până la 4,66 cazuri la mia de locuitori și este în scădere față de ziua precedentă.
Datele actualizate despre cazuri
25.244 cazuri confirmate de la începutul pandemiei
93 cazuri noi
22.450 persoane vindecate
197 persoane internate
21 persoane internate în secțiile Anestezie și Terapie Intensivă, din care nouă intubate
1.786 persoane aflate în izolare la domiciliu
1.236 persoane aflate în carantinare la domiciliu
114.076 teste efectuate de la începutul pandemiei, 562 fiind doar în ultima zi
678 decese