Grupul de Comunicare Strategică și Direcția de Sănătate Publică Olt au dat publicității datele despre cazurile de Coronavirus înregistrate în ultimele 24 de ore, iar în județ au fost comunicate 17 infecții noi cu virusul SARS-CoV-2. De la începutul pandemiei, sunt 26.386 de persoane din județul Olt care au fost diagnosticate cu COVID-19. Însă, 739 dintre ele au încetat din viață, majoritatea având și boli asociate grave, unul dintre decese fiind anunțat în ultima zi.
În ultima zi au fost și doi pacienți internați în unitățile medicale, deja confirmați cu COVID, care la retestare au avut același rezultat pozitiv.
Decesul cu numărul 739 este al unei femei, în vârstă de 57 ani, din mediul urban, ce nu era vaccinată împotriva noului Coronavirus. În data de 23 decembrie 2021 a fost internată la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în aceeași zi fiind și confirmată. În data de 31 decembrie a anului trecut inima acesteia a încetat să mai bată, cauzele decesului fiind stop cardiorespirator, insuficiență respiratorie acută, bronhopneumonie și infecție COVID-19, iar ca și comorbidități avea neoplasm mamar stadiul IV. Potrivit DSP Olt, decesul femeii a fost raportat de Spitalul Slatina în data de 4 ianuarie 2022.
Situația epidemiologică la zi
26.386 cazuri confirmate de la începutul pandemiei
17 cazuri noi
25.535 cazuri vindecate de la începutul pandemiei
12 persoane internate în spital, iar una dintre acestea este pe o secție de Anestezie și Terapie Intensivă
100 persoane aflate în izolare la domiciliu
53 persoane aflate în carantinare la domiciliu
134.280 teste efectuate de la începutul pandemiei, 538 fiind în ultimele 24 de ore
739 decese