2.3 C
Slatina
luni,25 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Gospodării din Traian și Caracal, distruse în urma a două incendii puternice. Pompierii le-au stins în aproape șase ore

- Advertisement -

Pompierii Detașamentului Caracal au avut parte de o noapte de foc, fiind solicitați să intervină la două incendii devastatoare ce au distrus case din comuna Traian, dar și din municipiul Caracal. Două femei, una de 56 de ani și alta de 60 de ani, au avut atacuri de panică și au fost transportate la Spitalul Municipal Caracal, pentru îngrijiri medicale. Ambele incendii au reușit să fie stinse după aproape șase ore de intervenție continuă a salvatorilor.

Primul apel a fost dat la 112, unde în toiul nopții de sâmbătă spre duminică.

„Alarma s-a dat în jurul orei 03.30, când un apel la 112 anunța un incendiu la o casă din comuna Traian.  La locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. În momentul sosirii pompierilor, incendiul se manifesta la acoperișul casei și la bunurile din două încăperi. Proprietara locuinței, în vârstă de 56 de ani, a fost asistată de echipajul SMURD și transportată la Compartimentul Primiri Urgențe Caracal, cu atac de panică”, a declarat Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.

Potrivit sursei citate, incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fiind afectate acoperișul casei, pe 50 de metri pătrați și bunurile din două camere de locuit, cauza probabilă a izbucnirii acestuia fiind jarul căzut din sobă.

La scurt timp după finalizarea intervenției de la Traian, pompierii din Caracal au fost solicitați să intervină tot la un incendiu de casă, de data aceasta în municipiul Caracal. La locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale de stingere, un autocamion de intervenție și un echipaj SMURD.

Reprezentantul ISU Olt spune că, la sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la acoperișul casei și la tavanul unei camere de locuit, iar proprietara, în vârstă de 60 de ani, cu atac de panică, a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la CPU Caracal. În urma incendiului au ars acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați și tavanul unei camere de locuit, pe aproape 12 metri pătrați.

În urma cercetărilor, pompierii au stabilit ca și cauza probabilă a incendiului coșul de fum neizolat față de materialele combustibile.

Reprezentanții ISU Olt reamintesc principalele măsuri de prevenire a incendiilor provocate de sistemele de încălzire și coșurile de fum:
• Înainte de utilizare, sobele trebuiesc verificate, reparate şi curăţate pentru a fi în perfectă stare de funcţionare;
• În faţa uşiţelor de alimentare a sobelor, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de cel puțin 0,70 x 0,50 m;
• Nu se vor aşeza în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
• Cenuşa şi jarul provenite de la sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat;
• Verificarea,  curăţarea  şi  repararea, dacă  este  cazul, a coşurilor de fum se va efectua de către o persoană specializată;
• Coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele  combustibile  ale  pereţilor, planşeelor  şi acoperişurilor;
• În podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți