1.2 C
Slatina
luni,25 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Crește numărul infecțiilor cu SARS-CoV-2, raportate în rândul oltenilor. Sunt 61 în ultima zi, dar și un deces al unui vaccinat

- Advertisement -

A început să crească și în județul Olt numărul infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2, în ultimele 24 de ore, potrivit datelor Grupului de Comunicare Strategică și Direcției de Sănătate Publică, fiind raportate 61 de cazuri noi față de 11 câte au fost anunțate cu o zi înainte.

Cu cele 61 îmbolnăviri noi, de la începutul pandemiei și până în prezent sunt nu mai puțin de 26.562 de persoane din județ care au fost diagnosticate cu noul Coronavirus. Din păcate, 740 dintre acestea, au încetat din viață, însă majoritatea aveau și boli asociate grave. Decesul unui oltean care avea și COVID-19 a fost comunicat chiar miercuri.

Este vorba despre un bărbat de 77 de ani, din mediul urban, care în luna aprilie a anului 2021 se vaccinase împotriva virusului SARS-CoV-2 cu produsul biologic Pfizer-BioNTech. În data de 3 ianuarie 2022, acesta s-a internat la Spitalul Municipal Caracal, în aceeași zi fiind și confirmat.

Ziua următoare, pe 4 ianuarie, pacientul este transferat în Spitalul Județean de Urgență Slatina, unde după o săptămână, respectiv marți, 11 ianuarie, inima sa a încetat să mai bată. Cauzele decesului sunt stop cardiorespirator, sepsis cu punct de plecare pulmonar, insuficiență respiratorie acută, bronhopneumonie și infecție COVID, iar ca și comorbidități avea neoplasm de prostată, hipertensiune arterială, fibrilație atrială și boală cardiacă ischemică.

Cu acest deces în județul Olt sunt nouă persoane confirmate cu SARS-CoV-2 și care se vaccinaseră împotriva virusului ucigaș. Dacă acest femeie se imunizase cu vaccinul de la Pfizer și a murit, ceilalți opt olteni au fost vaccinați îmbotriav Coronavirus cu următoarele seruri biologice – trei tot cu Pfizer-BioNTech, câte unul cu Moderna și AstraZeneca, dar și trei cu Janssen (Johnson & Johnson).

Cifrele oficiale mai arată că în ultima zi a fost și o persoană din Olt, internată în spital, deja confirmată cu virusul SARS-CoV-2 și care la retestare a avut același rezultat pozitiv.

Iar incidența Coronavirus, cumulată la 14 zile, aceasta este miercuri de 0,51 cazuri la mia de locuitori, fiind într-o creștere ușoară față de ziua anterioară.

Datele la zi despre cazurile înregistrate în județul Olt

26.562 cazuri confirmate de la începutul pandemiei

61 cazuri noi

25.648 cazuri vindecate de la începutul pandemiei

11 cazuri internate, niciuna nefiind internată pe vreo secție de Anestezie și Terapie Intensivă

163 persoane aflate în izolare la domiciliu

93 persoane aflate în carantinare la domiciliu

137.211 teste efectuate de la începutul pandemiei, 620 fiind în ultima zi

740 decese

430 doze de vaccin anti COVID realizate în ultimele 24 ore, de la începutul campaniei de vaccinare fiind 276.895 realizate

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți