2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Două focare de Coronavirus, active la Spitalul Slatina pe Secția Cardiologie și Unitatea Primiri Urgențe

- Advertisement -

Suntem în plin val cinci al pandemiei de Coronavirus, iar la Spitalul Județean de Urgență Slatina sunt din nou focare active la nivel unor secții. Este vorba despre două focare în care sunt opt pacienți și 17 cadre medicale infectate cu virusul SARS-CoV-2, unul dintre ele fiind pe Secția Cardiologie a celei mai mari unități sanitare din județul Olt și celălalt la Unitatea Primiri Urgențe. Anunțul a fost făcut miercuri de medicul Cătălin Pătru, epidemiologul Spitalului Slatina, în cadrul unei conferințe de presă la care au mai participat Angela Nicolae, managerul spitalului, și doctorul Radu Ene, director medical.

Focarele COVID-19 au apărut săptămâna aceasta. „Spitalul Slatina are raportate două focare COVID: la nivelul Secției Cardiologie și unul la UPU. Sunt focare apărute în cursul săptămânii în care ne aflăm, cel din Cardiologie cu debut la finalul săptămânii trecute, începând cu data 13 – 15 ianuarie au fost confirmate primele cazuri, cel din UPU la începutul acestei săptămâni. Sunt focare în care sunt implicați atât pacienți, cât și personal cu status nevaccinat, cât și vaccinat cu trei doze. Avem opt pacienți și 12 membri ai personalului la Cardiologie și la UPU unde sunt cinci dintre angajați”, a declarat doctorul Pătru.

Pentru a închide focarul de la Cardiologie, unde au mai existat focare de Coronavirus și în celelalte valuri ale pandemiei, reprezentanții spitalului au decis limitarea activității pe secție, și anume doar pentru sectorul de Anestezie și Terapie Intensivă, cu internarea doar a urgențelor ce nu pot fi transferate la alte unități medicale, iar pentru celelalte cazuri ce necesită internare să se sisteze acest lucru pe o anumită perioadă. Totodată, pentru zece zile, secția este închisă.

„Având în vedere existența focarului, am recomandat posibilitatea de a închide acest focar, iar printre primele măsuri luate a fost cea de limitare a activității Secției de Cardiologie doar pentru sectorul de Terapie Intensivă. Recomandarea noastră a fost de a asigura doar internarea urgențelor care necesită îngrijiri de Terapie Intensivă Cardiologie și care nu pot fi trasnferate către alte unități medicale sanitare. Pentru restul cazurilor care ar necesita internare, am recomandat sistarea internărilor până la închiderea focarului, având în vedere și indisponibilizarea unui număr de asitenți medicali în secție. Secția va fi închisă zece zile, adică până pe 28 ianuarie, acestea sunt noile prevederi privind perioada de carantină”, a adăugat epidemiologul.

Potrivit sursei citate, Cardiologie este una dintre secțiile care se confruntă frecvent cu un aflux mare de pacineți, în special iarna.

„Sunt pacineți cu comobidități, care au boli cronice, care au mare receptivitate la bolile infecto-contagioase. Ultimul focar a fost în valul precedent, se pare că nici acum nu ne-a ferit. Sunt forme simptomatice, ușoare în contextul unei viroze. Boala este în evoluție, simptomatologia pe care o acuză este ușoară, niciunul nu necesită spitalizare”, a mai spus Cătălin Pătru.

Aceeași sursă a mai precizat că acum focarul a izbucnit, probabil, de la doi pacineți care au venit spre finalul săptămânii trecute: „În momentul de față, infecția cu SARS-CoV-2 se află într-o perioadă de intensă transmitere comunitară. Adică există riscul infectării în orice circumstanță în viața publică, nu doar în unitățile sanitare”.

Și la radiologia SJU Slatina este un caz pozitiv de Coronavirus la o asistentă, care a comunicat, conform procedurilor, că se simte rău, a făcut testul rapid și a fost confirmată.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți