Compania de Apă Olt desfășoară de câteva zile lucrări pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare pe alte două străzi din municipiul Slatina, în cadrul proiectului cu finanțare europeană nerambursabilă „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Olt în perioada 2014 – 2020”. Sunt efectuate investiții pe strada Cuza Vodă, unde CAO execută lucrări de extindere rețele de apă și canalizate, și pe strada Văilor unde se extinde rețeaua de apă.
„Având în vedere complexitatea lucrărilor, care se întind pe toată lungimea străzilor și umiditatea mare, specifică lunilor de iarnă, disconfortul auditiv și vizual nu poate fi evitat. În timpul desfășurării acestor lucrări executate la adâncime, întreg sistemul de alimentare cu apă din zonele respective este afectat și de aceea pot să apară, pe străzile unde se lucrează, modificări ale turbidității apei sau/și fluctuații de presiune”, se arată într-un comunicat remis de reprezentanții Companiei de Apă Olt.
Sursa citată mai arată că aceste investiții sunt realizate pentru a îmbunătăți condițiile de trai ale cetățenilor care vor fi racordați la rețeaua de apă a municipiului Slatina. „Cu cât aceste lucrări de investiții sunt finalizate mai repede, viata cetățenilor din zonele menționate va reveni la normal pentru că disconfortul de azi este pentru sănătatea și siguranța noastră, a tuturor!”, se mai precizează în comunicatul CAO.