5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Un șofer care conducea un autoturism fără permis, prins după ce polițiștii au tras focuri de avertisment. Este cercetat sub control judiciar

- Advertisement -

În cadrul activităților desfășurate de polițiștii rutieri din Olt, miercuri, la ora prânzului, a fost prins un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din comuna Rotunda, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 117 kilometri pe oră, în interiorul localității Vișina, pe Drumul Național 54. Șoferul nu a oprit la semnalul de oprire al omului legii și s-a procedat la urmărirea acestuia în trafic. La un moment dat, acesta a abandonat mașina și a fugit pe un câmp, oamenii legii, care au constatat că acesta nu avea nici permis, fiind nevoiți să tragă focuri de armă pentru a-l opri. Conducătorul auto a fost reținut, iar procurorii corăbieni au dispus împotriva sa măsura controlului judiciar.

„La ieșirea din comuna Vișina, șoferul a abandonat autoturismul și a fugit pe câmp. Polițiștii l-au somat să se oprească, după care un agent de poliție a efectuat două focuri de avertisment, în plan vertical, cu arma din dotare, ulterior reușindu-se imobilizarea acestuia. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

În autoturism se afla și concubina sa, în vârstă de 30 de ani, care i l-a încredințat spre a-l conduce pe drumul public, deși aceasta deține permis de conducere eliberat de autoritățile din Belgia.

Polițiștii rutieri au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui autovehicul spre a fi condus de o persoană care nu deține permis de conducere. În continuarea cercetărilor, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore față de tânărul în vârstă de 21 de ani, din Rotunda, care a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Poliției Olt. Acesta a fost prezentat în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, care au dispus împotriva sa măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți