Încă 198 de persoane din județul Olt au mai fost confirmate cu COVID-19, potrivit datelor publicate de reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică și Direcției de Sănătate Publică în ultima zi a acestei săptămâni. Astfel, cu noile cazuri înregistrate în ultima zi, de la începutul pandemiei de Coronavirus și până în prezent sunt 35.804 olteni care s-au infectat. Din păcate, de sâmbătă până duminică, autoritățile au mai raportat și două decese noi.
Cu decesele comunicate duminică, sunt 793 de persoane, majoritatea având și alte probleme de sănătate grave, care până la această dată au murit în urma infecției cu virusul SARS-CoV-2.
Un bărbat și o femeie au pierdut lupta cu boala
Decesul 792: Un bărbat, în vârstă de 85 ani, din mediul rural
Data internării: 11 februarie la Spitalul Municipal Caracal
Data confirmării: 9 februarie, prin Serviciul de Ambulanță Județean Olt
Comorbidități: cardiopatie ischemică cronică, fibrilație atrială paroxistică, stenoză aortică, boală cronică renală
Data deces: 19 februarie
Cauze deces: stop cardiorespirator, înjurie renală acută, pneumonie virală, infecție COVID-19
Persoană nevaccinată anti COVID
Decesul 793: O femeie de 83 ani, din mediul urban
Data internării: 9 februarie la Spitalul Județean de Urgență Slatina
Data confirmării: 9 februarie
Comorbidități: carcinom mamar
Data deces: 18 februarie
Cauze deces: stop cardiorespirator, insuficiență respiratorie acută, bronhopneumonie, infecție COVID-19
Persoană nevaccinată anti COVID
Distinct de cazurile nou confirmate în ultimele 24 de ore, în urma retestării pacienților internați în unități sanitare, și nu numai, care erau deja pozitivi la infecția COVID, 14 olteni au fost reconfirmați pozitiv.
Cât despre incidența Coronavirus, cumulată în ultimele 14 zile, aceasta este duminică de 11,41 cazuri la mia de locuitori în județul Olt, fiind într-o ușoară scădere față de ziua anterioară.
Situația cazurilor la această dată
35.804 cazuri confirmate de la începutul pandemiei
198 cazuri noi
33.914 persoane vindecate de la începutul pandemiei
149 persoane internate în spital
14 persoane internate în secțiile Anestezie și Terapie Intensivă
947 persoane aflate în izolare la domiciliu
747 persoane aflate în carantinare la domiciliu
174.284 teste efectuate de la începutul pandemiei, în ultima zi fiind 500 dintre acestea
793 decese
38 doze de vaccin anti-Covid realizate în ultimele 24 ore
385.326 doze de vaccin împotriva noului Coronavirus, efectuate de la debutul campaniei de vaccinare