1.2 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Tribunalul Mehedinți a decis eliberarea din închisoare a lui Bercea Mondial. Decizia este definitivă

- Advertisement -

Afaceristul Sandu Anghel, cunoscut și sub numele de Bercea Mondial, de la Drăgănești Olt, iese iarăși din pușcărie. Acesta era din nou în spatele gratiilor din luna octombrie a anului 2020, după ce înainte cu un an fusese eliberat condiționat. Mondialul avea de ispășit peste 13 ani de închisoare cu executare, fiind vorba de contopirea mai multor pedepse primite în urma comiterii mai multor infracțiuni, ultima dată fiind băgat la pușcărie în urmă cu aproape un an și jumătate de judecătorii Curții de Apel Craiova care au dat o sentință definitivă în dosarul în care Bercea și fiul său, Laurențiu Anghel, zis Procuroru’, au fost judecați și condamnați pentru infracțiunea de tentativă de omor asupra lui Valeriu Matei, fostul viceprimar al municipiului Slatina. Cei doi au săvârșit fapta în urmă cu peste 13 ani, în luna ianuarie 2009.

Acum, sentința definitivă de a ieși din închisoare a fost dată de magistrații Tribunalului Mehedinți.

„(…) Admite contestaţia formulată de condamnatul Anghel Sandu, împotriva sentinţei penale nr. 71/18.01.2022, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul cu numărul 10989/225/2021. Desfiinţează parţial sentinţa penală atacată în sensul că: Admite cererea de liberare condiţionată privind pe condamnatul Anghel Sandu. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Anghel Sandu din executarea pedepsei de un 13 ani şi 272 zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 130/2020, a Tribunalului Mehedinţi. Dispune punerea în libertate a condamnatului Anghel Sandu de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 198/2020, emis de Tribunalul Mehedinţi, dacă nu este arestat în altă cauză. (…) Obligă condamnatul: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 102 alin. 1 din C.p. Informaţiile prevăzute la literele c), d) şi e) se comunică Serviciului de Probaţiune Olt. În baza art. 101 alin. 2 lit. a din C.p. Impune condamnatului să urmeze un curs de calificare profesională. În baza art. 101 alin. 2 lit. g din C.p. Impune condamnatului să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Măsurile de supraveghere şi obligaţia de a urma un curs de calificare profesională se vor executa de la data liberării, pe o perioadă egală cu o treime din durata termenului de supraveghere, potrivit art. 101 alin. 5 teza I din C.p.. (…) Atrage atenţia condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. (…) Definitivă”, se arată în soluția dată de judecătorii Tribunalului Mehedinţi.

Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justitie i-au trimis în judecată pe cei doi membri ai familiei Anghel în luna iunie a anului 2018. Victimele acestora au fost Valeriu Matei, care a fost înjunghiat cu un cuțit în umăr, și un prieten de-al său, Adrian Văduva, ce a fost lovit cu autoturismul și s-a ales cu piciorul rupt, după ce a încercat să se ferească trăgând cu un pistol cu gaze mai multe focuri de armă în plan vertical. Totul s-a petrecut pe 22 ianuarie 2009 în fața uneia dintre casele lui Bercea Mondial din municipiul Slatina, de pe strada Pitești, conflictul spontan dintre aceștia fiind surprins de camerele de supraveghere ale unei spălătorii auto din zonă. Scandalul a fost generat de unele neînțelegeri cu privire la un teren pe care fostul viceprimar al Slatinei și fost consilier local îl vânduse anterior unei persoane.

Sursă foto: gds.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți