Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt organizează şi în luna aprilie programe de formare profesională. De această dată, sunt patru cursuri, acestea fiind destinate pentru 56 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, acestea urmând a fi calificate în diverse domenii de activitate, anunţă reprezentanţii instituției.
Elena Iordache, purtătorul de cuvânt al AJOFM Olt, a declarat că principalele meserii-ocupații, în funcție de numărul de participanți, pentru care se vor organiza programe de formare profesională gratuite pentru șomeri luna viitoare sunt: bucătar – 14, două sunt pentru infirmieră – câte 14 locuri și îngrijitor spații verzi – 14.
„Serviciile de formare profesională sunt gratuite pentru şomerii indemnizaţi şi neindemnizaţi înregistraţi în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt, iar persoanele care realizează venituri pot urma aceste programe de formare profesională suportând contravaloarea lor”, spune reprezentantul instituției.
Pentru detalii suplimentare despre cele patru cursuri din luna aprilie, șomerii interesaţi, și nu doar ei, se pot adresa Compartimentului Formare Profesională din cadrul AJOFM Olt, cu sediul în strada Dinu Lipatti, nr. 48, sau la telefon 0249/413.099.