14.1 C
Slatina
marți,30 aprilie,2024

Ultimele Articole

A murit afaceristul slătinean Nicu Durlă, membru fondator al agenției de turism Oltextur

- Advertisement -

Veste tristă în dimineața zilei de marți pentru slătinenii care în ultimele trei decenii au avut nevoie să-și cumpere un sejur de vacanță de la agenția de turism Oltextur, ce a devenit o afacere de familie, fiind la a doua generație. Omul de afaceri Nicu Durlă, membru fondator al acestei agenții în anul 1991, prima din municipiul Slatina, a trecut în neființă în seara zilei de luni, 28 martie.

Moartea afaceristului Durlă, care s-a născut în comuna olteană Verguleasa în urmă cu 62 de ani, a survenit pe patul unui spital privat din Capitală, unde a fost transferat de la Spitalul Județean de Urgență Slatina. A suferit un infarct, acesta având probleme cardiace, iar în urma unei intervenții chirugicale de bypass au apărut complicații și nu a mai putut fi salvat.

Cei care vor să-l conducă pe ultimul drum o pot face joi, înmormântarea având loc într-un cimitir din Drăgășani.

Legat de pasiunea sa turismul, Nicu Durlă a făcut și un blog de călătorii, o ultimă postare pe acesta fiind făcută în luna februarie a acestui an, cu titlul „Unde vom călători în 2022? – Exerciții de imaginație”. Tot aici și-a povestit viața, dar și cum a luat naștere prima agenție de turism din municipiul Slatina, la nici doi ani după Revoluția din Decembrie 1989.

„Deplasarea în taberele studențești de la Izvorul Mureșului, Predeal, Sinaia sau Costinești mi-a deschis apetitul pentru călătorii, mi-a deschis orizontul către o nouă pasiune, aceea pentru turism, așa că, împreună cu soția mea, în anul 1991 am deschis prima agenție de turism, ce-i drept un SNC, urmând ca din 1992 să formăm un adevărat brand în turismul românesc: «OLTEXTUR». Cum turismul nu se poate face dintr-un birou, cu ajutorul unui fax, cum era pe vremuri sau doar prin intremediul internetului, cum este astăzi, împreună cu Mioara, soția mea, am început să luăm la colindat Europa, de la un capăt la altul, începând cu inestimabila Grecie, Italia, patria lui Traian, Franța, cunoscută până atunci din romanele lui Balzac sau Alexander Dumas”, scria pe blogul său afaceristul slătinean.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți