Un adolescent în vârstă de 15 ani a furat o maşină din Deva, cu care a ajuns în municipiul Sibiu, unde a lovit patru autovehicule, el fiind blocat în trafic de alţi şoferi ca să nu fugă până la sosirea poliţiştilor, a anunţat, luni, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sibiu.
Adolescentul este cercetat penal pentru conducere fără permis şi sustragerea autoturismului.
„Testările conducătorului auto cu dispozitivele de depistare a alcoolului în aerul expirat şi a substanţelor psihoactive au indicat faptul că tânărul nu consumase nici alcool, nici substanţe psihoactive înainte de a se urca la volan. În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-au întocmit actele în vederea efectuării de cercetări penale privind săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis, urmând a fi stabilită situaţia de fapt cu privire la sustragerea autoturismului în cauză. Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, a mai comunicat IPJ Sibiu, potrivit Agerpres.
Minorul urmează să fie evaluat pentru a se stabili dacă a avut discernământ când s-a urcat la volan.
sursa: Digi24.ro
