2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Senatorul liberal Liviu Voiculescu, întâlnire cu Igor Grosu, președintele Legislativului de la Chișinău

- Advertisement -

Delegația Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului Parlamentului României, condusă de senatorul Nicoleta Pauliciuc, și din care face parte și senatorul PNL de Olt Liviu Voiculescu, a efectuat o vizită în Republica Moldova. Ca membru al Comisiei, parlamentarul liberal a participat, alături de colegii săi, la o întrevedere cu Igor Grosu, președintele Legislativului de la Chișinău, Lilian Carp, președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, precum și cu membrii Comisiei.

Alte serii de întâlniri la care a participat senatorul Voiculescu au mai fost găzduite de Ana Revenco și Anatolie Nosatîi, miniștri ai Ministerelor de Interne și al Apărării din Guvernul Republicii Moldova.

„În contextul situației tensionate provocată de războiul ruso-ucrainean, oficialii celor două țări vecine, România și Republica Moldova, și-au exprimat reciproc suportul, solidaritatea și colaborarea în gestionarea crizei umanitare ucrainene. În același timp, au fost puse bazele unor măsuri în domenii strategice precum energia, infrastructura, justiția, educația sau cercetarea. În acest sens, au fost semnate o serie de documente bilaterale precum și un memorandum de înțelegere în domeniul securității energetice care asigură un cadru esential de cooperare în gestionarea unor posibile viitoare crize”, a declarat Liviu Voiculescu, senator și președinte al PNL Olt.

Sursa citată a mai spus că întâlnirea de la Chișinău a punctat sprijinul ferm pe care România se angajează să-l ofere Republicii Moldova pentru a parcurge toate etapele de integrare în rândul țărilor membre ale Uniunii Europene.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți