Marți, 19 aprilie, pe masa consilierilor locali din Slatina, în comisia de specialitate, s-a aflat proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și indicatori tehnico-economici pentru obiectivul „Reabilitare Centrul Vechi”. Lucrările urmează a fi realizate de Direcția Administrarea Străzilor și Iluminatului Public a Primăriei Slatina, valoarea întregii investiții ridicându-se la puțin peste 4,6 milioane de lei, fără TVA, fondurile fiind alocate din bugetul local. De la demararea proiectului, durata de finalizare a acestuia este de un an.
Motivele pentru care Centrul Vechi necesită reabilitare sunt multe, printre acestea fiind faptul că unele investiții privind asfaltarea rețelei rutiere au ieșit din perioada de garanție, iar la momentul actual prezintă degradări majore ale părții carosabile, cauzate de acțiunea traficului, a factorilor climaterici și a modului de scurgere a apei de suprafață – zona Centrul Vechi.
În raportul de specialitate se mai arată că este nevoie de lucrări urgente având în vedere că sunt numeroase denivelări apărute din cauza tasărilor sau cedărilor sistemului rutier, alcătuit din piatră cubică, pe străzile din centrul vechi al Slatinei. Alte motive pentru care este nevoie de reabilitare mai sunt: circulația tot mai mare a autovehiculelor care tranzitează aceste străzi, întrucât în această zonă se află unele instituții reprezentative, cum ar fi Primăria Slatina, Judecătoria Slatina, Parchet, Inspectoratul de Poliție Județean Olt, etc.; sistematizarea acestei zone este necesară, întrucât există puncte de interes local, dar și faptul că prin reabilitare se menține configurația ansamblului urban istoric specific străzilor care intră în componența centrului vechi.
Potrivit proiectului de hotărâre supus dezbaterii în comisia de specialitate a CL Slatina, principalele lucrări necesare a fi realizate în situaţia actuală sunt: parte carosabilă – desfacere pavaj existent, săpătură mecanică, scarificare și reprofilare balast existent, geotextil, geocelule umplute cu balast 15 centimetri, așternere balast 25 centimetri, hârtie Kraft, beton C 18/22,5 18 centimetri, șapă 5 centimetri, montare pavaj din piatră naturală 10 centimetri, inclusiv mortar pentru umplere rosturi; trotuare – reparații trotuare existente; edilitare – ridicare la cotă răsuflători de gaze, ridicare la cotă cămine – capac nou plus placă de beton nouă, ridicare la cotă guri de scurgere existente cu înlocuire grătar de scurgere și placă de beton; semnalizare rutieră – marcaj rutier longitudinal și transversal.
Ultimele investiții majore în Centrul Vechi, cunoscut și ca Centrul Istoric al Slatinei, fără a fi incluse aici și clădirile din zonă care sunt declarate monumente istorice, au fost realizate în urmă cu un deceniu.
Sursă foto: Wikipedia