2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Tânăr din Movileni, reținut pentru pornografie infantilă. A pus o fată de 13 ani să se filmeze nud și să-i trimită imaginile pe WhatsApp

- Advertisement -

Un tânăr de 19 ani, din comuna Movileni, bănuit de pornografie infantilă, a fost reținut pentru 24 de ore după ce miercuri, 20 aprilie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au efectuat o percheziție la domiciliul său din localitate. Acesta este acuzat că în urmă cu două luni a pus o fată de 13 ani, tot din Movileni, să se filmeze nud și apoi să-i dea imaginile pe WhatsApp.

De aici și până ca filmările să ajungă la alte persoane a mai fost doar un pas.

„Din cercetări, a reieșit că, în luna februarie 2022, tânărul, în vârstă de 19 de ani, ar fi determinat o minoră să se filmeze în ipostaze sexuale explicite și să-i trimită filmările prin intermediul unei aplicații de comunicare la distanță. Ulterior, bărbatul ar fi stocat materialele pornografice și le-ar fi distribuit către diferite persoane”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.

În urma descinderii domiciliare efectuată la locuința tânărului din Movileni, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, un telefon mobil și un hard disk.

Șase persoane au fost conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, pentru audieri. Tânărul de 19 ani a fost dus la sediul DIICOT Craiova, în vederea continuării cercetărilor, iar în urma administrării probatoriului, procurorul de caz a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, urmând ca joi, 21 aprilie, să fie prezentat Tribunalului Dolj, cu propuneri legale.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, acțiunea de miercuri fiind desfășurată de anchetatori cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți