20.5 C
Slatina
vineri,14 martie,2025

Ultimele Articole

Cei mai puțini șomeri din Olt sunt tinerii cu vârsta între 25 și 29 de ani. 526, înregistrați în luna martie

- Advertisement -

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt a transmis statistica privind numărul şomerilor din judeţ, înregistrați la sfârșitul lunii martie a acestui an. În total, sunt 7.248 de cetățeni fără un job, din care 3.139 sunt femei, iar cei mai puțini dintre aceștia, respectiv 526, sunt tineri cu vârsta cuprinsă între 25 și 29 de ani.

Potrivit datelor oficiale prezentate de instituție, rata şomajului în martie a fost de 4,52%, într-o uşoară scădere față de luna anterioară când a fost de 4,61%, aceasta fiind de 0,09 puncte procentuale.

„Dintre cei 7.248 de olteni fără un loc de muncă, cei mai mulţi au vârsta cuprinsă între 40 şi 49 de ani – 1.747, aceştia fiind urmaţi de cei peste 55 de ani – 1.643, cu vârsta între 50 și 55 de ani – 1.626, între 30 şi 39 de ani – 978, sub 25 de ani – 728, iar cei mai puţini sunt tinerii între 25 şi 29 de ani – 526. Statisticile instituţiei mai arată că la sfârşitul lunii trecute, 1.037 dintre şomeri erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 5.834 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, cei mai mulţi olteni fără un job provin din mediul rural, respectiv 5.834, diferenţa de 1.414 fiind din mediul urban”, a declarat Elena Iordache, purtătorul de cuvânt al AJOFM Olt.

Majoritatea locuitorilor judeţului care nu au un loc de muncă au doar studii gimnaziale.

„Șomerii cu nivel de instruire gimnazial au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele noastre – 39,71%, aceştia fiind urmaţi de cei cu nivel de instruire primar şi fără studii – 20,23%, apoi de cei 20,30% care au absolvit învăţământul liceal, iar 16,94% au absolvit învățământul professional/arte și meserii. Şomerii cu nivel de studii postliceale reprezintă 1,19%, iar cei cu studii superioare au o pondere de 1,64%”, a subliniat reprezentantul instituției.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare (un program prin care se stabileşte gradul de ocupabilitate în funcţie de nivelul de pregătire, meserie, experienţă, vârstă şi domiciliu n.r.), se prezintă astfel: 1.817 persoane foarte greu ocupabile, 3.571 greu ocupabile, 1.523 mediu ocupabile, iar 337 sunt persoane ușor ocupabile. „Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre”, a adăugat Elena Iordache, purtătorul de cuvânt al AJOFM.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți