3.6 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

CAS Olt a eliberat aproape o mie de carduri europene de sănătate, de la începutul anului

- Advertisement -

Casa de Asigurări de Sănătate Olt transmite că de la începutul anului și până în prezent a eliberat aproape o mie de carduri europene de sănătate, mai exact 983, cu peste 600 de carduri mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut.

Cum pot obține?

Potrivit CAS, acest card se obţine în urma unei cereri adresate casei de asigurări de sănătate, însoţită de copia actului de identitate și dovada calității de asigurat. Documentele pot fi trimise pe adresa de mail: olt.cardeuropean@gmail.com, prin poștă, prin fax sau depuse la ghișeu. În 7 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, cardul este emis  și transmis prin servicii poștale la adresa menționată în cerere.

Care sunt serviciile medicale oferite?

Cardul europen de sănătate conferă dreptul asiguratului titular de a beneficia de asistență medicală devenită necesară, în cursul unei șederi temporare, într-un stat membru al Uniunii Europene.

„Serviciile medicale se acordă în conformitate cu legislaţia statului în care se deplasează titularul cardului și nu trebuie să depăşească ceea ce este necesar din punct de vedere medical în timpul şederii temporare în statul respectiv. Este posibil ca pentru anumite servicii să se perceapă co-plată, chiar dacă în România aceleaşi servicii sunt decontate integral. Pe baza acestui card nu se pot solicita tratamente pentru afecţiunile pre-existente călătoriei în străinătate, ci numai pentru problemele de sănătate care apar în timpul sejurului. De asemenea, cardul  nu acoperă situaţia în care deplasarea persoanei asigurate într-un alt stat membru UE are drept scop beneficierea de tratament medical”, arată CAS Olt printr-un comunicat de presă.

Cât costă acest card și cât este valabil?

Cardul european de asigurări sociale de sănatate este gratuit, fiind suportat exclusiv din FNUASS și este livrat personal, prin poștă, asiguratului, iar valabilitatea acestuia este de 2 ani de la data eliberării.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți