0.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Ediția a doua a Festivalului „Călușul oltenesc” a debutat în zilele de Rusalii la Brâncoveni și Giuvărăști

- Advertisement -

Călușul oltenesc este ridicat la rang de artă în Săptămâna Rusaliilor, în aceste zile, în cinci comune din județ, desfășurându-se a doua ediție a festivalului folcloric care poartă același nume. Zeci de gospodării din comunele Brâncoveni, Giuvărăști, Fărcașele, Optași Măgura și Dăneasa vor fi colindate de cetele de călușari care duc tradiționalul dans bărbătesc la țărână. Iar Brâncoveni a fost prima dintre aceste localități în care s-a jucat călușul atât în curțile oamenilor, cât și pe scena amplasată în centrul civic, unde a avut loc un spectacol pe gală.

Rând pe rând pe scenă au evoluat Ansamblul folcloric „Mugurașii Brâncovenilor” din Brâncoveni; Formația de dans mixt „Dobruneanca” din Dobrun; Formația de dans fete „Plaiurile Sâmbureștiului” din Sâmburești; Daria Țugui Maria din Brastavățu – solist vocal: „Hora ca la Cilieni”, „Bătute-ar dorul meu, neicuță”; Formația de călușari „Plaiurile Sâmbureștiului” din Sâmburești; Formația de dans mixt „Zestrea Poboranilor” din Poboru; Formația de călușari „Dobruneanca” din Dobrun; Formația de dans mixt „Mugurașii Brâncovenilor – Junior” din Brâncoveni; Formația de dans fete „Dobruneanca” din Dobrun; Formația de călușari „Dor oltean” din Teslui; Formația de dans mixt „Bălteanca” din Bălteni; Bârlădeanu Daria din Vișina – solist vocal: „Dii, dii, murgule, dii!”, „A-nflorit florile-n crâng”; Formația de călușari „Flori de măr” din Curtișoara; Formația de dans mixt „Floare de mărgăritar” din Giuvărăști; Formația de dans fete „Zestrea Poboranilor” din Poboru; Formația de dans mixt „Mugurașii Brâncovenilor” din Brâncoveni; Formația de dans mixt „Oltenașul” din Vișina; Formația de dans băieți „Ulmișorul” din Brastavățu; Formația de dans mixt „Dor oltean” din Teslui; Formația de dans fete „Mugurașii Brâncovenilor” din Brâncoveni; Alexandra Voicu din Perieți – solist vocal: „Unde-i mama să mă vadă acum”, „Ce n-aș da să mai fiu mică”; Formația de dans fete „Ulmișorul” din Brastavățu; Formația de dans mixt „Flori de măr” din Curtișoara; Formația de călușari „Ulmișorul” din Brastavățu; Grup vocal „Oltencuțele” din Perieți: „Și-au plecat olteni la coasă”, „Ca la noi la Perieți”, „Joacă sârba-n poeniță”, Formația de călușari „Mugurașii Brâncovenilor” din Brâncoveni. Seara zilei de duminică s-a încheiat cu spectacolul extraordinar oferit de artiștii Ansamblului Folcloric „Doina Oltului” de la Slatina.

Luni, în cea de-a doua zi de Rusalii, Festivalul „Călușului Oltenesc” a poposit în centrul folcloric zonal Giuvărăști, unde, de asemenea, strigătul călușarilor „Hălăi-șa” a răsunat în alte zeci de curți ale celor mai gospodari oameni din comună. De la primele ore ale dimineții și până la lăsatul serii, au fost în spectacol prin comună, iar apoi pe scena din zona Căminului Cultural, următorii invitați: „Doina Fărcașelor” din Fărcașele, „Hora Florilor” din Osica de Jos, „Ghiocelul” din Cezieni, „Mugurașii Brâncovenilor” din Brâncoveni, „Brâulețul” din Pârșcoveni, „Cununa” din Șopârlița, „Izvorașul” din Izvoarele, „Ulmișorul din Brastavățu” din Brastavățu, „Călușul de Curte Veche” din Piatra Olt, „Voiniceii Schitului” din Schitu, „Oltenașul” din Vișina, Nicoleta Crisante, Daria Bârlădeanu, Teodora Daria Coleci, Ioan Valeriu Nae, Daria Maria Țugui, Andrei Alexandru, Gianina David și, bineînțeles, îndrăgiți interpreți, și nu doar ei, ai Ansamblului „Doina Oltului” de la Slatina.

Evenimentul maraton va continua la sfârșitul acestei săptămâni, cu spectacole asemănătoare în localitățile Fărcașele – 17 iunie, Optași Măgura – 18 iunie și Dăneasa – 19 iunie.

Iar după acest festival, în Parcul Tineretului din municipiul Slatina, în perioada 22 – 26 iunie, se va desfășura cea de-a XXII-a ediție a Concursului Național al Copiilor „Călușul Românesc”. Surpriza acestui an este realizarea tabloului etnografic „Hora oltenească”, o horă a prieteniei, în care se vor prinde în jur de 2.000 de copii, membri ai ansamblurilor folclorice din Olt, dar și din alte județe ale țării, inclusiv din Republica Moldova și Slovacia, care vor dansa în sincron.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți