3.6 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Un slătinean de 32 de ani, lovit mortal de o autoutilitară condusă de un argeșean

- Advertisement -

Grav accident de circulație în noaptea de vineri spre sâmbătă, chiar la miezul nopții, pe Drumul Național 65 – European 574, în zona ieșirii din municipiul Slatina spre comuna Valea Mare. Un tânăr de 32 de ani, din Slatina, a fost izbit din plin de o autoutilitară la volanul căreia era un argeșean de 37 de ani. Pietonul se pare că se deplasa pe mijlocul benzii de mers în momentul în care mașina, ce se ducea către Pitești, l-a acroșat din spate, tânărul deplasându-se în aceeași direcție de mers.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt s-au deplasat la fața locului pentru a efectua cercetări și a stabili cauzele producerii evenimentului.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicată o autoutilitară, condusă de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din județul Argeș, și un pieton, în vârstă de 32 de ani, din municipiul Slatina. În urma evenimentului rutier, pietonul a decedat, iar trupul acestuia a fost transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei”, a declarat Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Conducătorul autoutilitarei a fost testat de polițiști cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți