2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Șoferii, bicicliștii, dar și conducătorii de trotinete electrice, verificați de polițiștii olteni

- Advertisement -

Poliţiştii rutieri și polițiștii de ordine publică, cu atribuții pe linie de poliție rutieră, din Olt, au acționat și în perioada 23 – 27 iunie, în sistem integrat, pe șoselele din județ, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și depistarea conducătorilor auto care încalcă normele privind legislația în vigoare, atât în rândul șoferilor, cât și în cel al conducătorilor de biciclete și trotinete electrice. Aproape 600 de amenzi au fost date de oamenii legii, cei mai mulți sancționați fiind bicicliștii, în număr de puțin peste 150.

Pe lângă amenzile date bicicliștilor, oamenii legii au lăsat fără permis și aproape 60 de șoferi, 30 dintre aceștia pentru că au apăsat prea tare pedala de accelerație.

„În cadrul acțiunilor, s-au aplicat 577 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 150.000 de lei, dintre care 152 au fost date conducătorilor de biciclete, care nu au respectat prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pentru abaterile constatate, au fost reținute 57 de permise de conducere, dintre care 30 pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei maxime legale admise, 17 pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice (având o concentrație alcoolică mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat) și zece pentru alte abateri”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Polițiștii au mai reținut și 12 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale. De asemenea, au fost constatate zece infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, dintre care patru pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, trei pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și trei alte infracțiuni.

S-au ales cu dosare penale

Trei dintre conducătorii auto s-au ales cu dosare penale pentru diverse abateri la legislația rutieră, printre care conducere în stare de ebrietate, fără permis și conducerea unei mașini neînmatriculate.

Vineri, 24 iunie, în jurul orei 18:30, polițiștii Secției de Poliție Rurală 4 Coteana au depistat pe Drumul Județean 546, din comuna Brebeni, un bărbat, în vârstă de 51 de ani, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 00:30, polițiștii Secției de Poliție Rurală 3 Corabia au prins pe strada General Marcel Olteanu, din comuna Cilieni, un tânăr de 25 de ani, în timp ce conducea un autoturism, având dreptul de a conduce suspendat. Polițiștii îl cercetează acum penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Și duminică, 26 iunie, a fost constatată o infracțiune rutieră. În jurul orei 15:00, polițiștii Secției de Poliție Rurală 6 Găneasa au depistat pe Drumul Județean 546, din comuna Curtișoara, un bărbat, în vârstă de 33 de ani, în timp ce conducea un autoturism, având autorizația de circulație provizorie expirată. Polițiștii au întocmit pe numele său un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

sursă foto: Info Trafic Slatina – Grup Facebook

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți