Un accident de circulație care, din fericire, s-a soldat doar cu pagube materiale a avut loc luni după-amiază, în jurul orei 14:40, pe Drumul Național 64, între municipiul Caracal și comuna Dobrosloveni. Implicate au fost un autoturism ce circula în regim de taxi și un alt autovehicul care a intrat într-o coliziune violentă cu taxi-ul al cărui conducător auto se angajase în efectuarea unui viraj la stânga pentru a întoarce. În neregulă a fost găsit și celălalt șofer care consumase alcool înainte de a se urca la volan.
Polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Olt s-au deplasat la fața locului pentru a face cercetări.
„Din primele verificări, polițiștii au constatat că în eveniment a fost implicat un autoturism, ce se deplasa pe direcția Caracal către Dobrosloveni, condus de un bărbat, în vârstă de 67 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, care a efectuat manevra de viraj la stânga pentru a întoarce, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 25 de ani, din municipiul Caracal. În urma evenimentului, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale. În urma testării cu aparatul alcooltest, pentru bărbatul în vârstă de 67 de ani rezultatul a fost negativ, iar pentru tânărul de 25 de ani, a rezultat o concentrație alcoolică de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.
Sursă foto: Martor
Polițiștii au întocmit actele de constatare a evenimentului, fiind eliberate autorizații de reparații.
Totodată, tânărul din Caracal a fost amendat 1.305 lei, fiindu-i reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pe o perioadă de 90 de zile. Și craioveanul a primit o amendă în cuantum de 725 de lei, dar și trei puncte de penalizare, pentru abaterea comisă în trafic din cauza căreia s-a produs evenimentul rutier.