2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Ploi torențiale și caniculă cu disconfort termic în Olt, până marți. ANM a emis coduri galben și portocaliu

- Advertisement -

Meteorologii au emis duminică dimineață alte avertizări de vreme capricioasă, de duminică, 3 iulie, și până marți, 5 iulie, fiind anunțate din nou ploi torențiale, dar și caniculă.

Inclusiv pentru județul Olt, duminică, în intervalul orar 12:00 – 23:00, reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie anunță ploi torențiale, fiind vorba de două coduri, galben și portocaliu, de instabilitate atmosferică accentuată și cantități însemnate de apă.

„Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele de deal și munte, precum și în Transilvania și local în Oltenia, Moldova și nord vestul Munteniei. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…35 l/mp. Fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala izolat și în restul țării”, transmit meteorologii.

Totodată, nord vestul Olteniei și zonele de munte se află pe 3 iulie, în același interval orar, sub un cod portocaliu de ploi torențiale.

„În zonele de munte și în nord-vestul Olteniei vor fi averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 35…40 și izolat 50…60 l/mp”, mai arată ANM.

Pe lângă ploi, va fi și un cod galben de căldură și disconfort termic ridicat în vigoare din 3 iulie și până pe 5 iulie, potrivit meteorologilor temperaturile din termometre urmând a ajunge până la 36 de grade Celsius.

„Valul de căldură se va menține în toate regiunile, iar disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie și de podiș, unde indicele temperatură umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade, iar cele minime între 17 și 20 de grade”, precizează ANM.

De asemenea, pentru zilele de luni și marți s-a emis un cod portocaliu, fenomenele vizate fiind caniculă și disconfort termic, valabil în vestul țării.

„În zilele de 4 și 5 iulie, în zonele joase din vestul și nord-vestul țării valul de căldură se va intensifica, iar temperaturile, diurne și nocturne, se vor apropia de recordurile absolute ale perioadei. După-amiaza se vor înregistra frecvent valori de 36…38 de grade, iar noaptea nu vor coborî în general sub 18…22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat”, au mai spus meteorologii.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți