0.2 C
Slatina
joi,21 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Senatorul Siminica Mirea, unul dintre parlamentarii care susțin modificarea și completarea Legii privind regimul armelor și munițiilor

- Advertisement -

Siminica Mirea, senator PSD de Olt, se numără printre parlamentarii care susțin modificarea și completarea Legii 295/2004, privind regimul armelor și munițiilor. Prezenta inițiativă legislativă, printre semnatarii căreia este și parlamentul social democrat, are drept scop clarificarea noțiunilor de antrenor și instructor. În România, la acest moment, sunt puțini cei care fac distincție între ceea ce înseamnă un antrenor și un instructor, acești termeni confundându-se de cele mai multe ori și anulându-se reciproc.

Concret, atribuțiile unui instructor se limitează la a urmări dacă activitatea se desfășoară în cele mai bune condiții: se asigură ca cei prezenți în locul unde se desfășoară activitatea folosesc corect echipamentele pentru a se diminua riscul de accidentare. Sportivilor începători li se explică cum se folosesc echipamentele, urmând ca, ulterior, să fie preluați de către antrenor. Antrenorul de tir sportiv este calificat să supravegheze și să efectueze tragerile cu arme letale și neletale autorizate, având o pregătire superioară instructorului în poligonul de tragere.

„Antrenorul de tir sportiv provine din rândul foștilor sportivi de performanță, familiarizat cu mânuirea armelor și respectarea regulilor de securitate, în poligoanele de tragere. Antrenorul de tir este absolvent al Școlii Naționale de Formare și Perfecționare a Antrenorilor, are studii superioare de educație fizică și sport cu specializare tip sportiv. Antrenorul de tir sportiv deține carnet de antrenor, certificate de absolvire a cursurilor de pregătire teoretică și practică, pe linie de arme și muniții, este avizat de Direcția Generală de Poliție – Serviciul arme și muniții, pentru calificare de gestionar arme și muniții, este angajat la cluburi sportive afiliate la Federația Română de tir sportiv. Antrenorul este implicat în toate fazele de pregătire a sportivilor în drumul spre performanță, selecție, inițiere, avansați, performanță și mare performanță. Antrenorul, angajat al cluburilor sportive, pregătește sportivi pentru participare la competiții naționale și internaționale, conduse și însoțește loturi sportive naționale și olimpice la Campionate Europene, Mondiale, Jocuri Olimpice, planifică și întocmește planuri de pregătire sportive, pentru îndeplinirea obiectivelor de performanță”, a declarat senatorul Mirea.

Parlamentarul de Olt mai spune că toate aceste aspecte nu intră în fișa postului unui instructor de tragere.

„Instructorul de tragere deține Atestat de Instructor în Poligonul de Tragere, obținut în urma absolvirii a unui curs de șapte luni organizat de societăți private, iar ocupația de bază a Instructorilor de tragere este de a supraveghea și îndruma trageri de antrenament, cu terțe persoane.

Pentru a se înscrie, contra cost, la Cursul pentru Atestat Instructor de Tragere în Poligon de tragere, viitorul cursant, nu trebuie să dețină diploma de Bacalaureat și nici să aibă istoric sportiv”, a subliniat senatorul PSD Siminica Mirea.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți