5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Polițiștii de la Transporturi Olt, acțiuni fulger în gări, trenuri de călători, dar și pentru a preveni producerea de accidente rutiere

- Advertisement -

Poliţiştii Biroului Județean de Poliție Transporturi Olt au desfășurat, în zilele de 23 și 24 iulie, acțiuni fulger pentru menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică în stațiile de cale ferată din județ și în trenurile de călători, precum și pentru prevenirea accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată. S-au legitimat peste 120 de persoane, au fost verificate aproape 100 de vehicule, iar pentru abaterile constatate s-au dat aproximativ 40 de amenzi în cuantum de peste 14.000 de lei. Printre sancționați este un șofer vâlcean și un conducător auto din Dobrosloveni.

Sâmbătă, 23 iulie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Piatra Olt au depistat la trecerea la nivel cu calea ferată, din orașul Piatra Olt, pe Drumul Național 64, un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din județul Vâlcea, în timp ce conducea o autoutilitară fără a opri pentru a aștepta trecerea trenului, deși semnalele cu lumini roșii și sonore erau în funcțiune.

Șoferul a fost amendat cu 1.450 de lei, iar ca măsură complementară polițiștii i-au reținut permisul de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule, pentru o perioadă de 120 de zile.

În aceeași zi, polițiștii de la Postul de Poliție Transporturi Feroviare Caracal, în timp ce desfășurau activități specifice la trecerea la nivel cu cale ferată pe Drumul Județean 642, între localitățile Fărcașele și Dobrosloveni, au prins un bărbat de 34 de ani, din comuna Dobrosloveni, în timp ce transporta, cu o autoutilitară, doi metri cubi de lemne, specia stejar, fără a deține documente de proveniență a materialului lemnos.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu 2.000 de lei, iar ca măsură complementară polițiștii au dispus confiscarea lemnelor, ce au fost lăsate în custodia Ocolului Silvic Caracal.

Concret, în timpul activităților din week-end polițiștii au legitimat peste 120 de persoane, fiind verificate și controlate și aproximativ 100 de autovehicule.

Pentru abaterile constatate, au fost date 38 de amenzi în valoare totală de peste 14.000 de lei, dintre care 37 în conformitate cu Ordonanța de Urgență a Guvernului 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare și o sancțiune la Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, ca măsură complementară, polițiștii au reținut patru permise de conducere și un certificat de înmatriculare și au confiscat cei doi metri cubi de material lemnos.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în cele două zile, conducătorii auto au fost informați cu privire la necesitatea respectării normelor privind circulația pe drumurile publice, la trecerile la nivel cu calea ferată, iar călătorii din gări și trenuri au primit sfaturi și recomandări preventive, pentru o călătorie cu trenul în siguranță.

Astfel de activități ale polițiștilor Biroului Județean de Poliție Transporturi Olt se vor desfășura în continuare, scopul lor fiind menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, atât în stațiile de cale ferată din județ, cât și în trenurile de călători, dar și prevenirea accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată.

Recomandări pentru o călătorie cu trenul în siguranță:

Nu lăsaţi bagajele nesupravegheate, nici pentru perioade scurte de timp!

Nu consumaţi băuturi alcoolice, sucuri sau cafea, de la persoane necunoscute!

Nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane necunoscute!

La urcarea şi coborârea din tren, supravegheaţi atent bagajele şi buzunarele!

La plata legitimaţiilor de călătorie, nu expuneţi la vedere întreaga sumă de bani pe care o aveţi la dumneavoastră!

Evitaţi transportarea unor sume mari de bani sau valori dacă nu vă luaţi măsuri de siguranţă corespunzătoare!

Cereţi să vi se prezinte, şi verificaţi cu atenţie, legitimaţiile persoanelor care îşi declină calităţi oficiale, reţineţi numele acestora şi instituţia din care fac parte!

Dacă pe timpul călătoriei luaţi cunoştinţă despre săvârşirea vreunei infracţiuni, sesizaţi de îndată poliţia transporturi din staţiile de cale ferată şi trenurile de călători!

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți