3.1 C
Slatina
luni,25 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Ziua comunei Valea Mare, la ediția cu numărul 5

- Advertisement -

Este din nou sărbătoare în comuna Valea Mare, de data aceasta pe 7 august când, pe Stadionul Dârjovul de lângă sala de sport, are loc Ziua localității. Primăria și Consiliul Local Valea Mare, în frunte cu primarul George Daniel Iancu, au pregătit multe suprize, cea mai mare fiind un spectacol folcloric extraordinar cu artiști de marcă ai muzicii populare românești.

Evenimentul cultural va debuta la ora 13:00 a zilei de duminică, 7 august, cu divertisment și muzică ambientală, însă pe scena special amenagjată pe stadion vor urca și Ansamblul Folcloric „Dârjovul Valea Mare”, al cărui coregraf este Alexandru Rizea, dar și Ansamblul Folcloric „Doina Oltului” de la Slatina și alți invitați surpriză.

Artiștii care vor susține recitaluri sunt Emilia Ghinescu, Maria Ghinea, Neta Soare, Victorița Cică, Ștefania Strejescu, Ștefan Constantin, Florica Mircescu, Diana Monete și Cătălin Bărbulescu, acompaniamentul muzical fiind asigurat de orchestra Ansamblului „Doina Oltului”.

„Vă invit duminică, 7 august, la cea de-a cincea ediție a sărbătorii «Ziua comunei Valea Mare», sărbătoare care tinde să devină tradiție grație dumneavoastră care participați, de la an, la an, în număr cât mai mare. Și de această dată vom petrece oltenește, alături de artiști invitați renumiți. Vă urez distracție plăcută!”, este invitația adresată de edilul George Daniel Iancu.

Din peisajul petrecerii câmpenești nu vor lipsi nici micii și berea, tarabele cu diverse chilipiruri, precum și un parc de distracții pentru copii.

Ziua localității se va încheia undeva la lăsatul întunericului cu un grandios foc de artificii.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți