2.3 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Semafoare inteligente cu buton și pe străzile Libertății și Arcului din Slatina

- Advertisement -

În seara zilei de miercuri, 31 august, alte două semafoare cu buton au fost puse în funcțiune în municipiul Slatina, de data aceasta unul fiind pe strada Libertății, la trecerea de pietoni din zona intersecției cu strada Unirii, iar celălalt la trecerea de pietoni de la Finanțe, pe strada Arcului. Fluidizarea circulației în zonele aglomerate din localitate este rolul acestor două noi sisteme inteligente care au început să fie montate zilele trecute (foto n.r.).

Semafoarele inteligente au rolul de a regla traficul rutier cu pietonii, care trebuie să apese pe butonul acestora, apoi să aștepte câteva minute până vor putea trece strada. Trecerea autoturismelor va fi astfel, în aceste zone, mai rapidă, fără a mai fi create ambuteiaje.

Direcția Administrarea Străzilor și Iluminat Public din cadrul Primăriei Slatina se ocupă de implementarea acestui proiect, cheltuielile privind întreaga investiție fiind suportate din bani de la bugetul local.

Municipalitatea slătineană a început montarea acestor semafoare inteligente cu buton încă de la începutul anului 2022, trei fiind amplasate în Cartierul Steaua, iar câte unul pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza, în fața Serviciului Rutier Olt, pe strada Primăverii, în apropierea Pieței Zahana, și pe strada Drăgănești, în zona societății de cabluri și sisteme Pirelli.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți