Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt îi informează contribuabilii din județ că, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului 16 din anul 2022 pentru modificarea și completarea Codului fiscal, începând cu data de 1 ianuarie 2023 înregistrarea la organul fiscal competent a contractelor de închiriere redevine obligatorie. Așadar, oltenii care au locuințe închiriate trebuie să aibă din nou contracte înregistrate la Finanțe Olt.
„Contribuabilii care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare şi cele din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, au obligaţia înregistrării contractului încheiat între părţi, precum şi a modificărilor survenite ulterior, în termen de cel mult 30 de zile de la încheierea/producerea modificării acestuia, la organul fiscal competent. În cazul contractelor de închiriere aflate în derulare la data de 1 ianuarie 2023, înregistrarea, la organul fiscal competent, a contractului încheiat între părţi şi a modificărilor survenite se efectuează în termen de cel mult 90 de zile de la data la care a intervenit obligaţia înregistrării acestora”, se arată într-un comunicat remis de AJFP Olt.
Sursa citată mai spune că sunt exceptate de la înregistrare contractele de arendă și cele din închirierile în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală.
După apariția normelor Ordonanţei 16/2022, oltenii contribuabili vor ști exact și care sunt sancțiunile contravenționale pe care le riscă dacă nu declară la Finanțe contractele de închiriere ale locuințelor pe care le dețin.